Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
Politici privind stimularea natalităţii în România

Deputatul PNL, Dumitru Oprea, a adresat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale o solicitare privind politicile de stimulare a natalităţii în România.

„În programul de guvernare al defunctului guvern Dăncilă era menţionat că «tinerii reprezintă viitorul României, resursa strategică a ţării, pentru care statul român are datoria să asigure toate condiţiile unei vieţi decente şi prospere, iar prin crearea de noi locuri de muncă, prin îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la educaţie, prin susţinerea familiei tinere, prin stimularea natalităţii le vor fi asigurate noilor generaţii un viitor aici, acasă, în România».
Însă, cifrele publicate recent de INS arată faptul că, în primele 8 luni ale anului 2019, s-au născut puţin peste 200.000 de copii, numărul naşterilor fiind cel mai mic din ultimii 6 ani. Principalele cauze ale acestui fenomen fiind atât scăderea naturală a populaţiei, cât şi creşterea migraţiei externe.
Mai mult, specialiştii INS avertizează că numărul populaţiei s-ar putea reduce, în cel mai pesimist scenariu, cu până la 2,5 milioane de locuitori în 2060 faţă de anul 2015”, a declarat parlamentarul PNL.
În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale informaţii despre măsurile pentru susţinerea familiilor tinere, modul în care va fi îmbunătăţită calitatea vieţii şi accesul la educaţie în următorii ani pentru aceştia.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:37