|
primită de la domnul deputat Gabriel Horia Nasra (Grupul parlamentar al PSD)
Traficul infernal din Cluj-Napoca şi zona metropolitană este ignorat de autorităţile locale!
În opt luni se împlinesc patru ani, un mandat, de când Emil Boc şi Dan Tarcea conduc municipiul Cluj-Napoca, însă la nivel de promisiuni electorale, în domeniul infrastructurii, nerealizările sunt evidente, putând concluziona că în aproape patru ani, mai mult au stat cu mâinile în sân decât să identifice soluţii pentru descongestionarea traficului, darămite să rezolve această problemă stringentă pentru toată zona metropolitană.
“Clujul creşte în fiecare zi prin studenţii care vin din toată ţara şi care aleg să rămână în Cluj după ce îşi finalizează studiile şi încep activitatea profesională.
În aceşti patru ani, Emil Boc şi Dan Tarcea, în special prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană şi Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Cluj, pe care le prezidează, trebuiau să identifice soluţii pentru descongestionarea traficului în municipiu şi localităţile limitrofe şi să pună în aplicare ce au promis în campaniile electorale.
Prelungirea liniei de tramvai până în Floreşti promisă în 2012 a fost uitată, proiectul tunelului de sub Cluj-Napoca a fost abandonat, rezolvarea problemei parcărilor în Cluj-Napoca este nefinalizată, prelungirea transportului în comun către cel de-al doilea inel de comune din zona metropolitană este nefinalizată şi temporizată de municipalitate, realizarea unor pasaje subterane în intersecţiile intens circulate, aşa cum sunt, spre exemplu, cele din Piaţa Mihai Viteazu, Piaţa Lucian Blaga, Piaţa Avram Iancu sau Piaţa Mărăşti sunt abandonate sau la nivelul întocmirii studiilor de fezabilitate, proiectul pasajului de supratraversare peste calea ferată în zona Tăietura Turcului – Tudor Vladimirescu este la rându-i abandonat, o serie de sensuri giratorii promise apar pe hârtie dar în practică sunt inexistente.
În concluzie, în aproape patru ani de mandat, traficul infernal din Cluj-Napoca şi zona metropolitană a fost ignorat de autorităţile locale, spre zero întâlniri în asociaţiile metropolitane cu primarii din zonă, puţine soluţii de descongestionare pe termen lung şi foarte puţine realizări şi promisiuni electorale onorate” a declarat deputatul Horia Nasra.
|