Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Claudiu-Augustin Ilişanu (Grupul parlametnar al PSD)

În declaraţia sa ,,De Ziua Veteranilor, 11 noiembrie, să îi cinstim pe eroii noştri, prin fapte, aşa cum a făcut Partidul Social Democrat - singurul partid care le-a redat bătrânilor statutul social pe care aceştia îl meritau şi care îi va trata în continuare cu inimă şi conştiinţă, prin implicare permanentă pentru nevoile lor sociale şi economice”, deputatul băcăuan Claudiu-Augustin Ilişanu, membru în Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, transmite următorul mesaj:

,,Pe data de 11 noiembrie am celebrat Ziua Veteranilor sau Ziua Armistiţiului, marcând în mod simbolic înţelegerea dintre Antanta şi Germania ce avea loc la Compiegne şi prin care se punea capăt Primului Război Mondial. Au trecut 101 ani de la acele momente ce au condus la contexte prielnice pentru înfăptuirea reîntregirii poporului român prin Marea Unire, momentul mult aşteptat de generaţii întregi de români”.
Claudiu-Augustin Ilişanu afirmă în continuare: ,,Din punct de vedere istoric, această zi este comemorată la nivel mondial în semn de respect şi preţuire a celor ce au pierit în luptă. Prin Legea 150/2014, România s-a alăturat acestor idealuri recunoscând meritele personalului militar şi acordându drepturi atât veteranilor, cât şi urmaşilor acestora. Tot prin această lege se stabilea şi celebrarea Zilei Veteranilor, ce avea să fie organizată anual, pe 11 noiembrie, de către Ministerul Apărării Naţionale. În fiecare ţară care a adoptat această zi, la ora 11 dimineaţa are loc un moment de reculegere de două minute în amintirea celor ce şi-au pierdut viaţa în războaie, fapt pentru care această zi este numită şi Ziua Amintirii. În Bucureşti, cele 2 minute de tăcere s-au ţinut în faţa Monumentului Eroilor din Parcul Tineretului. Astfel de momente reprezintă o datorie a noastră în păstrarea eternă a memoriei militarilor românilor căzuţi la datorie în operaţiuni precum cele din Afganistan. România are datoria să păstreze prin astfel de omagii vie amintirea celor căzuţi în cele două războaie mondiale, dar şi a celor 30 de militari care au decedat în misiuni armate între 1996 şi 2019.
Nu doar în Bucureşti, ci şi în garnizoanele unităţilor militare din toată ţară s-au organizat luni ceremonii militare şi religioase pentru a marca această zi importantă şi a exprima preţuirea noastră pentru cei ce nu au ezitat niciun moment să fie gata de jertfă pentru ţară. Bacăul a fost un altar al jertfei pentru reîntregire. Memoria eroilor este întotdeauna vie în această zonă de referinţă a istoriei naţionale. Ziua Veteranilor şi Eroilor Căzuţi în Teatrele de Operaţii a fost marcată şi aici, printr-o întâlnire organizată la Colegiul „Mihai Eminescu”, care a adus înaintea elevilor şi a profesorilor prezenţa a şase militari activi şi în rezervă, participanţi la misiuni ale detaşamentelor româneşti în teatrele de operaţii din întreaga lume. Mesajul personalităţilor miliare exprimat în faţa elevilor a avut ca element cheie devotamentul şi eforturile militarilor români pentru stabilitate în zonele cu risc ridicat de conflict. Pe lângă diplomele oferite de colegiu, le suntem cu toţii recunoscători pentru curajul şi devotamentul lor pentru uniforma militară şi efortul depus şi demnitate arătată în operaţiunile la care au participat.
Atât militarilor şi eroilor din operaţiunile militare din perioada recentă, cât şi tututor veteranilor de război li se cuvine cinste şi respect. Prin iniţiativele legislative pe care le-a avut, Guvernarea PSD a demonstrat că obiectivul nostru a fost întotdeauna să fim aproape de oameni şi de nevoile lor. Pentru noi a primat respectul faţă de cei care au suferit, dar şi faţă de bătrânii care, prin munca şi sacrificiile lor sociale, trebuie să aibă o bătrâneţe liniştită cu o pensie care să le ofere un confort social şi cât mai puţine griji. Prin creşterea salariilor şi pensiilor am arătat că luptăm pentru fiecare român în parte, atât pentru generaţiile tinere cât şi pentru cele în vârstă. De asemenea, nu am uitat de nicio categorie socială pentru că nouă ne pasă de oameni şi mai ales de eroii noştri. În ceea ce îi priveşte pe veteranii de război, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 103/ 29 noiembrie 2018 pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 49/1991 s-au majorat indemnizaţiile şi sporurile invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război”.
Ilişanu conchide: ,,În contextul în care am celebrat luni, 11 noiembrie, Ziua Veteranilor sau Ziua Armistiţiului, să nu uităm de bătrânii şi eroii noştri. Noi nu vom uita niciodată, am dovedit asta, dar să le amintim şi acelor în ale căror perspective nu se află fiecare român în parte. Veteranii sunt eroii noştri, iar ei merită protecţie socială crescută, menţinerea unui nivel de trai decent, pentru că societatea are datoria morală de a le întoarce recunoştinţa cuvenită. În toate iniţiativele noastre va prima acest lucru pentru că noi tratăm oamenii cu respect şi cu inima deschisă”.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:30