Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Alina Teiş (Grupul parlamentar al PSD)

Doamna deputat Teiş Alina, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi membru în Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, precizează că astăzi, 12 noiembrie, se sărbătoreşte Ziua Statului major al Apărării.

În anul 1859, la 12 noiembrie, s-a înfiinţat Corpul de Stat Major General al Principatelor Unite, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, organism a cărui atribuţie principală era crearea unei structuri militare unice de concepţie şi organizare pe întreaga armată.
Statul Major al Apărării şi-a dovedit pe deplin utilitatea atât prin rolul pe care l-a avut în procesul alert al unificării cât şi ulterior în modernizarea reală a tânărului organism militar românesc, perfecţionarea funcţională a structurilor de conducere, îmbunătăţirea înzestrării, ridicarea standardelor de aplicare şi de evaluare a educaţiei militare.
La nivelul NATO şi al Uniunii Europene, şeful SMAp este membru al Comitetului Militar al NATO (NATO-MC), respectiv, al Comitetului Militar al UE (EUMC).
Felicit activitatea Statul Major al Apărării!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:35