|
primită de la doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
6% din PIB pentru un educaţie, un deziderat pe care PNL şi l-a asumat public
Dacă ne pasă de viitorul nostru şi al copiilor noştri în România, 6% din PIB a fost, este şi va fi o obligaţie legală şi morală a oricărui guvern pentru care sistemul public de învăţământ reprezintă o prioritate.
Recenta afirmaţie a noului ministru al Educaţiei Monica Anisie cum că Ministerul nu ar avea ce să facă cu banii dacă i s-ar aloca 6% din PIB ridică o serie de semne întrebare cu privire la capacitatea Guvernului de a regândi fundamental mecanismele de finanţare a educaţiei.
Ii reamintesc doamnei ministru Anisie că colegul de partid al domniei sale, ministrul Finanţelor Florin Cîţu, a declarat că îşi menţine promisiunea de a aloca 6% din PIB pentru Educaţie, având şi o menţiune pe care o salut : ,,mai mulţi bani să meargă spre investiţii, nu doar spre salarii." Ce spune doamna ministru Anisie? : ,,astăzi ni se dau cei 6% din PIB. Astăzi! Dar eu, pe construcţia pe care o am acum, cu cei 6% nu am ce să fac." Tocmai despre asta este vorba: despre modificarea acestei ,,construcţii”. La momentul de faţă nu cantitatea de bani ar trebui să fie prioritatea, ci calitatea mecanismelor de administrare, cheltuire şi control al acelor sume de bani alocate sistemului public de învăţământ.
Îi reamintesc doamnei ministru că, potrivit celei mai recente rectificări bugetare, suma rămasă anul acesta pentru capitolul educaţie a fost cu 1,03 miliarde mai mică decât alocarea iniţială, de 30,9 miliarde lei, cauza fiind eliminarea programului "Merg la şcoală" , care ar fi contribuit evident la scăderea abandonului şcolar.
Îi reamintesc de asemenea ca pentru Educaţie cheltuiala guvernamentală în România este cea mai mică din Uniunea Europeană, iar procentul din 2017 cheltuit de Guvern pentru acest domeniu a fost cel mai mic, potrivit celor mai recente date Eurostat.
La fel si in 2018 si 2019, România făcând parte dintr-un grup de 6 state cu cheltuieli de sub 4% din PIB, fiind ultima din acest grup şi din Uniunea Europeană, cu aproximativ 2, 9 % din PIB în scădere de la 3,2 % după rectificarea bugetară negativă din luna august 2019.
Doamnă ministru, ca profesor, om politic şi ministru al Educaţiei aveţi datoria de a găsi acele soluţii, pentru a modifica substanţial modul în care se face finanţarea educaţiei. Într-adevăr, pe actuala construcţie, aceste sume de bani nu ar putea fi gestionate corespunzător, dar haideţi să schimbăm aceste mecanisme şi să folosim resursele financiare ca pe un mijloc în dorinţa de a investi în educaţie.
Stimată doamnă ministru, vă transmit doar câteva dintre obiectivele prioritare care au nevoie de finanţare imediată:
1. Infrastructura şcolară precară, pentru că România încă mai are unităţi şcolare fără apă şi canalizare în peste 1800 de scoli. Nu mai vrem condiţii de Ev mediu în şcolile României după 30 de ani de la Revoluţie. Din acest motiv, Ministerul Educaţie împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ar putea identifica anumite instrumente pe baza căror să acorde asistenţă financiară autorităţilor locale care sunt responsabile cu privire la administrarea patrimoniului şcolilor. Chiar dacă decizia cu privire la investiţia în infrastructură ţine de fiecare autoritate locală, în baza principiului autonomiei locale, să nu uităm că educaţia a fost declarată un obiectiv de siguranţă naţională, deci, este de datoria Guvernului să elaboreze un plan de acţiune şi să aloce bani către proiecte de investiţie pentru şcoli, în funcţie de gradul de risc pe care îl prezintă.
2. Alocări suplimentare din PIB în dotări pentru a asigura experimente şi practică în atelierele din puţinele şcoli profesionale pe care le avem. Îi reamintesc doamnei ministru că peste jumătate dintre unităţile de învăţământ secundar (gimnazii şi licee) din România nu sunt dotate cu laboratoare, situaţie care are un impact negativ asupra a aproximativ un milion de elevi. Prin urmare, este nevoie de sume de bani suplimentare pentru dotările cu material didactic modern şi digitalizat în cele peste 3.000 de unităţi de învăţământ secundar din mediul rural care nu sunt dotate cu laboratoare, comparativ cu 803 de unităţi de învăţământ din mediul urban.
3. Creşterea procentelor din PIB alocate educaţiei trebuie să fie orientată spre programele de formare continuă gratuită a cadrelor didactice, şi nu din salariile acestora cum se întâmplă acum, pentru că vrem profesori motivaţi, informaţi, competitivi care să cunoască ultimele metode şi strategii didactice inovative din domeniu.
4. Este nevoie de creşterea procentelor din PIB pentru finanţarea programului Școală după Școală, pentru a reduce abandonul şcolar. Rata persoanelor care au părăsit timpuriu sistemul de învăţământ şi de formare profesională a fost de 16,4 % în 2018, cu aproape 6 puncte procentuale peste media UE, arată Raportul CE. Acest indicator este deosebit de ridicat în zonele rurale (25,4 %) şi în rândul populaţiei rome (77 %, FRA, 2016).
5. Creşterea alocărilor financiare trebuie orientată şi către finanţarea normelor didactice pentru mai mulţi psihologi şcolari, profesori de sprijin, mai mulţi maiştri şi specialişti instruiţi în şcolile profesionale.
6. Creşterea PIB-ului pentru educaţie ar trebui să însemne o finanţare a programelor şcolare, spre exemplu a celor pentru educaţia pentru sănătate în şcoli şi mai ales pentru extinderea la cel puţin 100 de şcoli dacă nu la nivel naţional a proiectului pilot ,,Un suport alimentar în 50 de scoli”, care după 3 ani a rămas tot la stadiul de proiect, şi pentru care v-aţi luat angajamentul public la întrebarea pe care v-am adresat-o în Comisia de învăţământ.
Și pentru că din nou vom fi chemaţi la vot pentru 3 rânduri de alegeri, finanţarea Educaţiei pentru o Românie EDUCATĂ şi responsabilă, care să nu mai aibă o populaţie uşor de manipulat, cu tineri informaţi şi orientaţi spre gândirea critică, pentru care votul să însemne o datorie morală, un element de cultura civică europeana învăţată din familie, şcoală şi societate!
6% din PIB pentru o Românie EDUCATĂ şi reformată din care să nu ne mai dorim să emigrăm!
|
