Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Ionuţ Simionca (Grupul parlamentar al PMP)
Deputatul PMP Ionuţ Simionca cere modificarea ordinului care îi opreşte pe micii agricultori să aibă mai mult de cinci porci în gospodărie

Deputatul PMP Ionuţ Simionca sare în apărarea micilor fermieri şi îi cere noului ministru al Agriculturii să modifice reglementarea care limitează drastic numărul de porci care pot fi crescuţi în gospodărie.


“Vineri, 8 noiembrie, a fost publicat în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare Ordinul pentru stabilirea dimensiunilor şi a tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României, semnat de fostul ministru al agriculturii, celebrul Petre Daea cu oaia de la PSD. Prin acest act, Ministerul Agriculturii şi al Dezvoltării Rurale limitează la cinci numărul de porci pe care ţăranul român îi poate avea în gospodărie. Măsura lui Daea îi aduce la disperare pe românii cinstiţi din mediul rural, pe cei ai căror unică sursă de venit este vânzarea unui porc de Crăciun sau a unui litru de lapte de la vaca crescută în bătătură”, a spus astăzi parlamentarul bistriţean de la tribuna Camerei Deputaţilor.
Ionuţ Simionca a explicat problema creată de actul normativ: “Pe româneşte, dragi colegi, dacă ţi-a fătat scroafa mai mult de cinci purcei, ai devenit peste noapte ori contravenient, pentru că ai încălcat legea, ori te-ai transformat brusc într-un antreprenor şi trebuie să cheltui o groază de bani şi de timp să-ţi faci firmă, să deschizi cont bancar, să stabileşti un administrator, să găseşti un contabil etc. Ar fi de tot râsul, dacă n-ar fi de tot plânsul!”

În opinia deputatului PMP de Bistriţa-Năsăud, foştii guvernanţi PSD au creat intenţionat această situaţie cu impact negativ major asupra micilor fermieri, după ce pesta porcină i-a falimentat pe cei care creşteau porci în sistem intensiv: „PSD s-a gândit să plaseze o bombă pentru următorul guvern şi să omoare şi agricultura de subzistenţă. Impactul reducerii numărului de porci care pot fi crescuţi în gospodărie este extrem de mare, în contextul în care 46% din populaţia României trăieşte în mediul rural. Micii agricultori sunt revoltaţi, pe bună dreptate, şi acuză autorităţile că iau decizii împotriva lor, nicidecum pentru a-i sprijini”.
Ionuţ Simionca şi-a încheiat declaraţia făcând un apel către liberalul Adrian Oros, cel care a preluat portofoliul agriculturii, oferindu-i acestuia şi soluţia pentru rezolvarea problemei: “Fac un apel către noul ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să găsească o soluţie la problema creată de Daea cu oaia, să modifice reglementarea aberantă în sensul măririi la 15 a numărului de porci pe care un om poate să îi crească în gospodărie. Domnule Adrian Oros, arătaţi-le micilor agricultori respectul pe care aceştia îl merită şi daţi-le şansa să îşi câştige cinstit existenţa prin valorificarea animalelor crescute în gospodărie!”
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 3:40