|
primit de la doamna deputat Alina Teiş (Grupul parlamentar al PSD)
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi este marcată anual la 3 decembrie. Această zi a fost proclamată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992).
Convenţia privind drepturile persoanelor cu handicap, adoptată în 2006, şi semnată de 160 de ţări, promovează drepturile şi bunăstarea persoanelor cu dizabilităţi în vederea implementării Agendei pentru dezvoltare durabilă din anul 2030.
Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, peste un miliard de oameni, aproximativ 15% din populaţia lumii, trăieşte cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceştia provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este şi aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, iar probabilitatea ca aceştia să se confrunte cu violenţa este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.
Cadrul legislativ românesc în privinţa dizabilităţilor este unul destul de performant, în acord cu cele mai multe dintre practicile europene şi mondiale în domeniu. Adevărata problemă, este transpunerea legislaţiei în fapte, deoarece convingerea unor administraţii este că, legislaţia privind persoanele cu handicap este una opţională. Știm că, de multe ori, atunci când resursele bugetare nu permit acoperirea integrală a tuturor nevoilor, problematica asigurării drepturilor legale ale copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi sunt lăsate la urmă. Un exemplu grăitor este acela al faptului că deşi legea statuează clar obligativitatea asigurării profesorilor însoţitori, de sprijin, pentru copiii cu dizabilităţi, în foarte multe judeţe acest lucru nu se întâmplă din cauza dificultăţilor bugetare sau chiar organizatorice. Este acesta un prim aspect dintr-o serie mai largă de discriminări la care sunt încă supuse persoanele cu dizabilităţi.
O altă problemă a persoanelor cu dizabilităţi este neintegrarea socială. Fie că se manifestă prin reticenţa profesorilor sau chiar a părinţilor de a accepta în învăţământul normal copii cu dizabilităţi, fie că se referă la metodele nu tocmai legale prin care angajatorii uită să pună în aplicare prevederea care îi obligă ca în colectivele mari să integreze şi persoane cu dizabilităţi, excluziunea socială nu face decât să agraveze situaţia acestor oameni. Singura soluţie pentru remedierea acestei stări de lucruri este, desigur, educaţia. Se impune implementarea unor programe destinate întregii societăţi prin care să fie explicat sensul şi binefacerile concepţiei europene despre drepturile persoanelor cu dizabilităţi, fiindcă numai cunoaşterea poate elimina rezervele pe care le manifestă uneori societatea faţă de adulţii şi copiii cu dizabilităţi.
3 decembrie este ziua în care, în toate statele lumii, se fac eforturi ca problemele persoanelor cu dizabilităţi să fie prezentate publicului larg, care adesea este neinformat şi ca atare nepăsător faţă de această problematică.
|
