Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doamna deputat Cristina Ionela Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)

Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor s-a reunit în şedinţă ordinară în data de 10 decembrie 2019, de la ora 10.00. Şedinţa a fost condusă de doamna preşedinte Cristina-Ionela Iurişniţi, care a declarat deschise lucrările Comisiei şi a supus la vot proiectul ordinii de zi (cu un punct suplimentar adăugat la solicitarea iniţiatorilor), acesta fiind aprobat cu majoritate de voturi.

Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi au dezbătut 17 iniţiative legislative propuse spre avizare. Membrii Comisiei au examinat iniţiativele legislative şi punctele de vedere transmise, iar în urma discuţiilor, Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a hotărât, cu majoritate de voturi, următoarele:
  • Aviz favorabil pentru PLx. 638/2019 – Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate;
  • Aviz nefavorabil pentru PLx. 617/2019 – Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 618/2019 – Propunere legislativă pentru completarea art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii şi a art.361 din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 292/2019 – Propunere legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 522/2019 – Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.223 din 24 iulie 2015 privind pensile militare de stat;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 524/2019 – Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea art.145 alin.(3) şi completarea art.152 din Codul Muncii;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 504/2019 – Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea art.16 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 582/2019 – Proiect de Lege pentru clasificarea maternităţilor ca Spitale Prieten al Copilului, în vederea promovării şi susţinerii alăptării şi reducerii gradului de mortalitate şi morbiditate infantilă;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 579/2019 – Proiect de Lege pentru înfiinţarea Băncilor de Lapte Matern;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 581/2019 – Proiect de Lege pentru înfiinţarea Comisiei Naţionale de Alăptare;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 557/2019 – Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – REPUBLICARE;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 558/2019 – Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – REPUBLICARE;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 580/2019 – Proiect de Lege pentru modificarea si completarea legii nr.167 din 2014 privind exercitarea profesiei de bonă, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 592/2019 – Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.53 din 2003-Codul Muncii;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 152/2019 – Propunere legislativă privind parteneriatul civil;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 153/2019 – Propunere legislativă privind parteneriatul civil;
  • Aviz favorabil pentru PLx. 593/2019 – Proiect de Lege privind protejarea vieţii de familie şi reglementarea unor situaţii juridice în cazul persoanelor aflate în uniune consensuală.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 3:59