|
primit de la preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doamna deputat Cristina Ionela Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, marcată la Parlamentul României
Din 1948, când Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 10 decembrie este Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Această dată încheie şi cele #16ziledeactivism împotriva violenţei asupra femeilor, campanie ce debutează anual pe 25 noiembrie şi pe care de fiecare dată Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din cadrul Camerei Deputaţilor o marchează prin evenimente variate în cadrul Parlamentului.
”Acum peste 70 de ani liderii ţărilor membre ONU au consfinţit în scris că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Astăzi, în cadrul şedinţei Comisiei pentru egalitatea de şanse am dat încă un semnal, alături de colegii mei din toate formaţiunile politice că România trebuie să respecte şi să aplice acest principiu la care a aderat”, a declarat preşedinta Comisiei, deputata USR Cristina Iurişniţi. ”Am avizat astăzi favorabil toate cele trei iniţiative legislative privind parteneriatul civil, respectiv uniunea consensuală – PLx. 152/2019, PLx. 153/2019 şi PLx. 593/2019 – pentru ca într-adevăr toţi cetăţenii români să beneficieze de egalitate de şanse şi de tratament legislativ”, a adăugat Iurişniţi.
”Deşi principiul egalităţii de şanse este înscris în esenţa Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precum şi în Constituţia României şi legislaţia în vigoare, din păcate, realitatea este alta. Am ales data de 10 decembrie pentru această şedinţă tocmai pentru a sublinia aceste aspecte şi a transmite sprijinul nostru pentru toţi cetăţenii României care s-au simţit discriminaţi, au fost privaţi de drepturi fundamentale în vreun fel”, a mai punctat preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.
”Și pentru că nu există, din păcate, un singur palier sau un singur domeniu afectat de discriminare, tot astăzi am avizat favorabil un set de iniţiative legislative care vin în sprijinul copiilor şi părinţilor din România. Sărăcia şi excluziunea socială sunt o realitate crudă pentru mai mult de o treime dintre români (37.4%), iar cea mai alarmantă este situaţia copiilor: peste 49% afectaţi”, aminteşte Cristina Iurişniţi. ”În calitate de cadru didactic, în tot mandatul meu parlamentar am militat pentru respectarea drepturilor fundamentale, îndeosebi cele referitoare la educaţie, pentru că de acolo porneşte totul. Ne revine tuturor datoria să ne asigurăm că situaţia acestor copii în poziţii atât de vulnerabile se schimbă şi capătă cu-adevărat şanse egale la o viaţă mai bună. Alături de colegii de la Comisia pe care o conduc, cărora le mulţumesc pentru sprijinul transpartinic, am votat avize favorabile pentru iniţiativele ce pot aduce o îmbunătăţirea a calităţii vieţii copiilor şi familiilor defavorizate: PLx. 638/2019 – Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate; PLx. 504/2019 – Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea art.16 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor; PLx. 582/2019 – Proiect de Lege pentru clasificarea maternităţilor ca Spitale Prieten al Copilului, în vederea promovării şi susţinerii alăptării şi reducerii gradului de mortalitate şi morbiditate infantilă; PLx. 579/2019 – Proiect de Lege pentru înfiinţarea Băncilor de Lapte Matern; Aviz favorabil pentru PLx. 581/2019 – Proiect de Lege pentru înfiinţarea Comisiei Naţionale de Alăptare; PLx. 580/2019 – Proiect de Lege pentru modificarea si completarea legii nr.167 din 2014 privind exercitarea profesiei de bonă, cu modificările şi completările ulterioare;”, a mai transmis preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, deputata USR Cristina Iurişniţi.
|