Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Alina Teiş (Grupul parlamentar al PSD)

Doamna deputat Teiş Alina, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi membru în Comisia pentru egalitate de şanse între bărbaţi şi femei a votat în şedinţa Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pentru adoptarea Proiectului de lege care are ca obiect de reglementare activităţile aeronautice civile şi militare pe teritoriul şi în spaţiul aerian naţional, PLX 94/2019.

Noile prevederi creează cadrul legal necesar cooperării civil-militare la nivel in-stituţional şi stabileşte un limbaj şi o conduită comună în domeniul aeronautic pentru toţi utiliza-torii spaţiului aerian naţional, fără a fi afectate atribuţiile specifice ale acestora. Se asigură, astfel, creşterea nivelului de siguranţă a zborului prin aplicarea unor standarde comune în cadrul activităţilor aeronautice militare, standarde care vor fi asigurate le nivelul celor europene şi NATO, precum şi pentru zonele de interes militar şi de servitute aeronautică.
La lucrări au participat, alături de colegii parlamentari, invitaţi din partea Minis-terului Afacerilor Interne, domnii secretari de stat Raed Arafat şi Catalin Necula, din partea Min-isterului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor domnul secretar de stat Ovidiu Marcel Sârbu şi din partea Ministerului Apărării Naţionale, domnii Florin Bucur şi Valeriu Roşu.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:22