|
primită de la domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul Angel Tîlvăr: Am votat dublarea alocaţiilor pentru copii pentru că acest lucru este impus de realităţile româneşti. PNL nu a votat acest proiect şi cred că cetăţenii trebuie să ştie acest lucru.
Alocaţiile copiilor reprezintă, oriunde în lumea civilizată, o prioritate a sistemului social, precum şi o măsură esenţială în dezvoltarea şi implementarea politicilor de sprijin pentru familii.
România se poziţionează la coada clasamentului din Uniunea Europeană în privinţa cuantumului alocaţiei. În ţările UE, alocaţiile depăşesc, de cele mai multe ori, 100 de euro. Conform statisticilor Eurostat, cele mai mari alocaţii sunt în Olanda: 273 de euro. Pe locul al doilea se află Italia, cu 258 de euro. În Suedia alocaţiile variază între 120 euro şi 218 euro pentru un copil, în funcţie de numărul de minori din familie.
Și la guvernare, şi în opoziţie, PSD a sprijinit întotdeauna măsurile fiscale pentru creşterea veniturile românilor, care pot produce, alături de alte politici de sprijin pentru familii, o stopare a declinului demografic.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, sporul natural al populaţiei României a fost negativ în luna septembrie, iar în primele 9 luni ale anului 2019, s-a înregistrat cea mai scăzută natalitate din România ultimilor 6 ani. Dacă în 1990 se năşteau peste 314.000 de copii, în 2000 numărul acestora a scăzut la circa 234.000, iar în 2018 a ajuns la 188.000. Datele pe primele 10 luni din 2019 arată o cifră de circa 158.000.
În aceste condiţii, necesitatea dublării alocaţiilor pentru copii apare ca un lucru firesc.
Ce s-a făcut bine şi stabil după 1989 sunt măsurile de sprijinire a familiei cu copii. “Măsura concediului şi indemnizaţiei de creştere a copilului a împiedicat o veritabilă cădere a natalităţii după anul 2004 şi este cea care susţine nivelul actual al natalităţii”, spun specialiştii Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.
Din cei 188 de mii de copii născuţi în anul 2018, sunt 65 de mii de copii cu mame casnice, care nu pot primi concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului. Pe aceste familii, alocaţiile copiilor le ajută foarte mult.
Ceea ce face PNL în această perioadă este contrar intereselor românilor, deoarece un astfel de mod de a guverna denotă amatorism şi lipsă de constanţă şi perspectivă în strategiile cu care se prezintă în faţa românilor.
“Copiii României merită o alocaţie decentă. Este inadmisibil să nu recunoaştem că alocaţiile pentru milioanele de copii sunt o prioritate”, afirmau la începutul anului parlamentarii PNL. Atunci de ce nu au votat dublarea alocaţiilor? Rămâne să explice cetăţenilor.
În februarie anul acesta, atunci când s-a votat dublarea alocaţiilor pentru copii, a fost o măsură bună. Astăzi, când acelaşi Parlament a votat în comisii acelaşi lucru, PNL acuză parlamentarii PSD de populism. Grija pentru copii, în condiţiile pe care le-am expus mai sus, este populism? Rămâne ca cetăţenii să decidă!
După 1990, alocaţiile copiilor au fost majorate doar de guvernele PSD. Românii trebuie să ştie că mărirea alocaţiilor pentru copii a fost inclusă în Legea bugetului, datorită soluţiilor găsite de PSD. Toţi parlamentarii PSD, ALDE, UDMR şi minorităţilor naţionale, au votat mărirea alocaţiilor şi soluţia legislativă propusă de PSD pentru acea majorare.
PNL, USR şi PMP au votat împotrivă.
PSD consideră că, în prezent, alocaţiile copiilor români sunt prea mici şi că este datoria Guvernului să găsească soluţii financiare prin care alocaţiile să fie plătite. Guvernul PSD a găsit banii necesari pentru pachetul de măsuri concrete pentru susţinerea copiilor şi a familiilor, acesta fiind prioritatea Executivului PSD. Aceeaşi viziune se aplică pentru salariile şi pensiile românilor!
Guvernarea unei ţări presupune atenţie faţă de fiecare cetăţean şi adoptarea unor măsuri echitabile, de aceea mi-e greu să nu dezaprob comportamentul politic al PNL şi al aliaţilor lor de conjunctură!
|