Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Tudor Rareş Pop (Grup USR)
Sistemul Naţional de Transfuzie

Deputatul USR Tudor Pop va avea, vineri la ora 11:00, o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Victor Costache, pentru a-i prezenta soluţiile USR pentru reformarea sistemului naţional de transfuzie sanguină.


„Suntem în acest început de an într-un punct critic în ceea ce priveşte sistemul naţional de transfuzie sanguină şi nevoia imperioasă de reorganizare a acestui domeniu la standarde europene. Statul român trebuie să pună pe primul plan interesul pacientului român, prin existenţa unui stoc continuu şi adecvat de sânge şi a unui necesar suficient de imunoglobuline şi alte medicamente derivate din plasmă. Am întârziat deja treizeci de ani.”, transmite deputatul USR Tudor Pop, membru în Comisia pentru sănătate şi familie.

În acest moment, avem pe masă două opţiuni promovate de actualul guvern şi de Ministerul Sănătăţii.
Prima opţiune prevede reorganizarea şi reformarea sistemului naţional de transfuzie cu bani europeni. Un proiect în trei paşi în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, bani nerambursabili şi un orizont de timp de implementare de trei ani. Vestea bună este că România face primul pas chiar în aceste momente.
În decembrie 2019, Comisia Europeană prin Serviciul de Sprijin pentru Proiecte Structurale (SRSS) a aprobat aplicaţia pe care Ministerul Sănătăţii a depus-o pentru finanţarea unui plan amănunţit de reorganizare, o radiografie a nevoilor şi punctelor slabe şi tari din sistemul naţional de transfuzie.
Odată realizat, Ministerul Sănătăţii poate aplica mai departe pentru pasul doi şi trei: accesarea de fonduri pentru realizarea unui sistem informatic integrat care să asigure trasabilitatea pungii de sânge/plasmă, pregătirea de personal medical calificat, investitiţii în patru centre regionale de transfuzie şi modernizarea centrelor judeţene de tranfuzie. Există o uriaşă nevoie de planificare şi execuţie din partea Ministerului Sănătăţii şi de o echipă eficientă care să implementeze aceste măsuri, cu sprijinul experţilor internaţionali care au mai coordonat astfel de măsuri în alte ţări europene. Avem mare nevoie de expertiza şi capacitatea de coordonare a domnului Ministru Victor Costache în această privinţă.
A doua variantă, propusă Guvernului României este un studiu de fundamentare realizat în martie 2019 de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză sub coordonarea fostului guvern PSD şi a lui Liviu Dragnea. Studiul conţine o propunere de Parteneriat Public-Privat, prin care statul român pune la dispoziţia unui partener privat centrele naţionale de transfuzie, terenuri şi resursa umană, pentru construirea într-un orizont de trei-cinci ani a unei fabrici de fracţionare a plasmei, o bancă de sânge şi una de celule stem.
Condiţiile acestui Proiect, aşa cum a fost adoptat în ultima şedinţă a Guvernului Dăncilă prin Hotărâre de Guvern, sunt în detrimentul donatorilor şi al pacienţilor, al sistemului naţional de transfuzie şi pun statul român într-o poziţie ingrată.
Iată doar câteva exemple de prevederi:
  • Statul Român va plăti pentru colectarea, stocarea produselor sanguine şi salariile personalului medical
  • partenerul privat poate colecta cantităţi aproape nelimitate de sânge, plasmă şi celule stem iar o parte din produsele derivate din plasmă, vor fi vândute statului, diferenţa ajungând pe piaţa internaţională, timp de 35 de ani.
  • o persoană de până la 70 de ani poate dona de 45 ori pe an, fiind remunerat cu 140 de lei per donare, ceea ce din punct de vedere medical este extrem de dăunător pentru organismul uman
  • statul român este obligat să plătească daune proporţionale investitorului privat dacă acesta se decide să se retragă din afacere, chiar şi din propria culpă.
    Din perspectiva deputatului USR Tudor Pop, paşii de urmat pentru reorganizarea eficientă a sistemului de transfuzie din România ar trebui să fie următorii:
    1. Revizuirea imediată şi adoptarea ”Ordonanţei Sângelui”, ordonanţa de urgenţă ce aduce modificări Legii 282/2005 pentru a permite, printre altele, implementarea sistemului informatic şi a planului de reorganizare a sistemului de transfuzie care va fi elaborat prin Serviciul de Sprijin pentru Reforme Structurale.
    2. Pregătirea evaluării amănunţite a centrelor de transfuzie pentru a facilita implementarea planului de reorganizare.
    3. Pregătirea aplicaţiilor pentru fonduri europene pentru nevoile ce vor rezulta în urma planului dezvoltat prin SRSS.
    4. Pregătirea negocierilor şi stabilirea condiţiilor necesare pentru ca statul român, prin reprezentanţii săi, UNIFARM şi Ministerul Sănătăţii, să analize oportunitatea colaborării cu producătorii externi care au deja capacitatea de a fracţiona plasma colectă pentru a oferi apoi produse derivate, precum imunoglobulina şi alte medicamente esenţiale pentru cei 80.000 de pacienţi români
    „În ceea ce priveşte propunerea de Parteneriat Public Privat susţinută de UNIFARM şi de mai mulţi actori politici, consider că este total inacceptabilă în această formă şi nu serveşte în nici un fel intereselor pacientului sau statului român. În acest moment, avem o singură opţiune reală pe masă: aceea de a face reforma sistemului naţional de transfuzie cu bani europeni.”, conchide deputatul USR Tudor Pop.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:33