|
primită de la domnul deputat Petru Bogdan Cojocaru (Grup PSD)
Atac PNL la ultima redută a statului de drept:
Curtea Constituţională a României
Reacţiile domnului Ludovic Orban după ultima decizie a Curţii Constituţionale apropie România mai mult de o dictatură decât de o democraţie veritabilă. “ Aşa Curte, aşa decizie” preciza premierul României, într-o exprimare copiată parcă din scandările galeriilor de pe stadioane.
^ Poate domnia sa se simte deranjat de faptul că, după acapararea puterii legislative si a puterii executive, că după dezbinarea puterii judecătoreşti, instituţia care asigură controlul de constituţionalitate este singura redută care mai face ca România să mai aibă pretenţii de stat de drept.
Domnia sa poate încă nu a ajuns la aprofundarea art. 147 alin. 4 din Constituţia României care precizează, în clar, că de la data publicării deciziile Curţii sunt general obligatorii, astfel încât, declaraţia domniei sale că nu este de acord cu decizia Curţii nu este altceva decât un atac grosolan la statul de drept.
Mai mult, premierul României, foarte superficial în aprofundarea temei, s-a grăbit să critice, pe fond, decizia Curţii până când a fost readus cu picioarele pe pământ de presa prezentă la interviu, explicându-i-se că instanţa de contencios constituţional a admis sesizarea PSD pe procedură şi nu pe fond.
Ce a spus, în fapt, Curtea? A spus exact ceea ce am spus şi noi de câteva luni, şi anume că un Parlament doar cu un rol decorativ aduce atingere suveranităţii poporului român şi că, în consecinţă, atât timp cât un proiect se află în dezbatere parlamentară, Guvernul nu poate întrerupe un proces de legiferare, nici măcar prin asumarea răspunderii, având posibilitatea să depună amendamente dacă consideră necesar, în cadrul procedurii parlamentare.
Cu alte cuvinte, domnule Orban, Curtea a explicat, foarte clar, că înlocuirea Parlamentului cu Guvernul în cadrul procesului legislativ este neconstituţională, fie că este vorba de excesul de ordonanţe de urgenţă, fie că este vorba despre asumarea răspunderii Guvernului.
Aţi declarat, domnule premier, că veţi căuta soluţii să rezolvaţi lucrurile. Foarte bine, însă, aşa cum stă situaţia acum, singura soluţie pentru dumneavoastră este angajarea unui interpret care să vă explice şi faptul că, într-un stat democratic, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării !
|