Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
Românii vor putea să aleagă primari perfect reprezentativi şi legitimi în două tururi de scrutin

Guvernul Ludovic Orban şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului pentru modificarea Legii alegerilor locale pentru a da şansa românilor de a-şi alege primarii în două tururi de scrutin, într-o formulă care să confere o legitimitate deplină celor aleşi.

Noua modalitate de alege va fi după sistemul majorităţii, respectiv primarii vor fi aleşi cu o majoritate de 50%+1 dintre alegătorii care îşi exprimă dreptul de vot, şi nu fără să se ţină cont de acest aspect. Până acum, s-a mers pe sistemul alegerii primarilor prin majoritate relativă, cu primar ales candidatul care obţinea cel mai mare număr de voturi, fără obligaţia de a avea 50%+1 dintre alegătorii care se prezintă la vot.
Acest mecanism nu conferea un drept deplin cetăţenilor dintr-o comunitate locală de a alege un primar care să aibă o legitimitate adevărată pentru a conduce destinele comunităţii. Mai mult decât atât, acest sistem de vot restrângea dreptul cetăţenilor nemulţumiţi dintr-o comunitate locală de a schimba un primar care nu şi-a făcut treaba, care nu şi-a respectat promisiunile electorale şi care nu a avut capacitatea să dezvolte comunitatea locală. Peste 600 dintre primarii care au fost aleşi în 2016, au fost aleşi cu un rezultat de sub 50% din voturile exprimate de cetăţeni.
PNL susţine că mecanismul de alegere a primarilor trebuie să permită cetăţenilor să aibă o minimă garanţie asupra bunei administrări a localităţii, asupra unei guvernări locale performante, care să ducă la dezvoltarea şi modernizarea localităţilor şi la creşterea serviciilor publice destinate populaţiei.
De altfel, românii s-au pronunţat asupra schimbării sistemului de vot la alegerile locale, deoarece 82% dintre cetăţeni îşi doresc alegeri democratice pentru primari şi pentru consiliile locale şi să aleagă primari perfect reprezentativi şi legitimi.
Consider că este o decizie pozitivă, care dă ocazia oamenilor să îşi aleagă cel mai bun pretendent la funcţia de primar, într-o competiţie electorală deschisă, cu şanse reale pentru cei mai buni candidaţi.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:39