|
primită de la preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doamna deputat Cristina-Ionela Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Cazul de la Ditrău, un nou semnal de alarmă
”Din păcate, situaţia de la Ditrău nu este una surprinzătoare într-o Românie încă puternic afectată de discriminare. Astfel de cazuri se vor repeta cu siguranţă dacă nu conştientizăm nici acum că este nevoie de un răspuns ferm şi de măsuri concrete din partea statului român”, consideră preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, deputata USR Cristina Iurişniţi.
”De la debutul mandatului meu, am militat pentru respectarea tuturor drepturilor fundamentale. Însă deşi principiul egalităţii de şanse este înscris în esenţa Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, în tratatele europene şi alte documente la care ţara noastră este semnatară, în Constituţie şi în legislaţia în vigoare, din păcate, realitatea este alta”, subliniază în mesajul său Cristina Iurişniţi. ”În calitate de preşedintă a Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, este de datoria mea să subliniez că în continuare România este codaşă la acest capitol în rândul statelor membre UE, iar cei din grupurile vulnerabile (femei, copii, persoane în vârstă, minorităţi etnice, religioase, sexuale etc.) sunt afectaţi zilnic de discriminare, sub toate formele sale”, adaugă deputata USR. ”Cu atât mai grav, unii politicieni amplifică şi promovează atitudini şi comportamente discriminatoare prin declaraţii şi fapte iresponsabile, iar adesea autorităţile nu îşi fac treaba pentru a pedepsi exemplar, conform legislaţiei astfel de derapaje”, aminteşte preşedinta Comisiei, care a sesizat Avocatul Poporului şi CNCD în repetate rânduri cu privire la astfel de situaţii.
”Totodată, ignorarea la nivel decizional şi politic a cetăţenilor, mai ales a celor mai vulnerabili, şi slaba preocupare la nivel real, inclusiv prin alocări bugetare pentru prevenirea şi combaterea discriminării constituie – o spun cu regret – o constantă a ultimilor 30 de ani în România”, punctează Cristina Iurişniţi în mesajul său. ”Salut reacţia promptă a instituţiilor de resort – CNCD, Avocatul Poporului, ITM – în acest caz, însă nu este suficient; este urgentă nevoie de măsuri de prevenire, pentru că aceste comunităţi în care discriminarea este regula nu sunt deloc izolate în România”, atrage atenţia preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse. ”Ignoraţi de autorităţi cu excepţia anilor electorali, cetăţenii sunt prizonierii unor comportamente discriminatoare cu potenţial profund distructiv, care pot genera chiar conflicte cu violenţă. Este un efect cumulat al nesiguranţei, sărăciei şi ignoranţei, iar cei care au deţinut puterea în ultimii 30 de ani sunt direct vinovaţi de această situaţie”, consideră Cristina Iurişniţi. ”De aceea, insist asupra necesităţii unor politici educaţionale antidiscriminare care să promoveze constant şi eficient egalitatea de şanse încă de pe băncile şcolii. În calitate de profesoară nu voi înceta să susţin revizuirea urgentă a manualelor şcolare şi eliminarea stereotipurilor de gen şi etnice, precum şi îmbunătăţirea infrastructurii şcolare şi reducerea diferenţelor sociale în accesarea educaţiei. Doar aceste măsuri, dublate de investiţii în infrastructură şi politici publice concret îndreptate către prevenirea şi combaterea discriminării vor asigura funcţionarea societăţii româneşti într-un viitor cu provocări din ce în ce mai variate. Să nu uităm că bunăstarea nu poate fi garantată în lipsa egalităţii de şanse şi a justiţiei sociale”, a conchis preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, deputata USR Cristina Iurişniţi.
|