|
primită de la vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Românii au nevoie de un sistem medical de stat sănătos şi credibil
Prof. dr. Camelia Gavrilă, vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, prezintă o analiză atentă şi o perspectivă obiectivă asupra derapajelor şi disfuncţiilor din tentativele de reformare liberală a sistemului medical, asociate cu ineficienţa ministrului Sănătăţii şi a echipei ministeriale actuale, aspecte care arată că există o lipsă de dialog şi empatie în raport cu cetăţenii, dar şi evitarea oricărei forme de prezentare şi transparentizare a intenţiilor şi a obiectivelor manageriale asumate de Guvern.
În acest sens surprinde şi lipsa de reacţie şi acţiune din partea organelor competente, care ignoră necesitatea unor investigaţii, a unor cercetări care să verifice măsura în care legislaţia este încălcată sau dacă există conflicte de interese şi abuzuri în funcţie.
„Opinia publică, presa, specialiştii din domeniu, politicienii au apreciat ca fiind inadmisibilă situaţia actuală din Ministerul Sănătăţii, în contextul în care ministrul semnează un contract de muncă la o clinică privată la 3 zile după numirea sa în Guvern, iar în următoarele săptămâni singura sa preocupare este să introducă sistemul medical privat în programele de sănătate finanţate consistent din bugetul de stat, inclusiv a clinicii private pentru care lucrează. Prezenţa conflictului de interese este evidentă, iar lipsa de acţiune a Guvernului şi a autorităţilor statului îi fac părtaşi la aceste nereguli clare”, a susţinut deputatul ieşean, prof. dr. Camelia Gavrilă.
Ineficienţa şi discursul dublu sunt vizibile, completate şi de seria de probleme menţionate în legătură cu Ministerul Sănătăţii, unde, actualul ministru, încurcat în declaraţii contradictorii sau iresponsabile, ocoleşte adevăruri şi amână o onorabilă demisie din funcţia publică – demisie care se impune din raţiuni de management şi legalitate a demersurilor, dincolo de calitatea profesională certă pe care o supune astfel relativizărilor prin aceste măsuri interesate şi incorecte.
„Toate aceste aspecte conduc spre indiciile unor situaţii dacă nu toate ilegale - cel puţin imorale, umbrind şi mai mult imaginea sistemului medical din România. De aceea, demisia este necesară şi logică, în contextul unor repetate demersuri controversate. La câteva luni de la instalarea actualului guvern, observăm o discrepanţă uriaşă faţă de obiectivele susţinute în Programul de guvernare şi măsurile luate până în prezent, în domeniul sănătăţii. La finanţarea sistemului de sănătate regăsim declarativ o aparentă susţinere a spitalelor publice, pentru a avea o autonomie administrativă mai mare, dar, în realitate, măsurile şi deciziile ministeriale vizează flagrant doar susţinerea şi dezvoltarea spitalelor private, în general a sistemului medical privat”, a declarat vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.
Care sunt riscurile finanţării excesive şi preferenţiale din bugetul de stat, în cazul spitalelor private?
1. Se afectează profund accesul la îngrijire medicală decentă pentru majoritatea cetăţenilor, care nu îşi permit să plătească alte costuri suplimentare, o eventuală coplată percepută de clinicile private;
2. Eventualele pierderi în derularea serviciilor medicale le suportă bugetul public de stat, iar profitul este orientat spre instituţia privată;
3. Se accelerează o tendinţă de subfinanţare deja cronică a sistemului de sănătate, mergând treptat spre un posibil colaps financiar;
4. Orientarea resurselor financiare către sistemul privat de sănătate trebuie să se facă transparent, cu proceduri legale şi clare, fără a afecta finanţarea şi aşa modestă a investiţiilor în infrastructură, dotări, aparatură, medicaţie de calitate etc.
Dreptul la sănătate reprezintă una din valorile esenţiale ale unei democraţii consolidate, un drept imuabil, prin care starea de bine a cetăţenilor din perspectivă fizică, socială, psihică trebuie să fie o prioritate pentru toate abordările guvernamentale. Dincolo de jocurile de culise ale lumii politice, de perspective şi polemici de specialitate, este necesar să înţelegem faptul că educaţia şi sănătatea sunt elemente care nu trebuie să fie niciodată afectate de crize sau interese politice, economice, şi mai ales de o gravă ineficienţă guvernamentală.
Se conturează astfel o perspectivă politică şi guvernamentală sumbră, care tolerează conflictele de interese, susţinerea incorectă a sistemului medical privat, a corporaţiilor din industria medicală prin modificări legislative şi împărţire discreţionară de fonduri publice, la care adăugăm şi perspectiva dramatică a afectării pensiilor şi a creşterilor preconizate pentru acestea, amânarea măririlor salariale din zona educaţiei, amânarea măririi alocaţiilor pentru copii, deci pe toate planurile - ineficienţă indiscutabilă.
Sistemul medical de stat trebuie să fie în primul rând în atenţia unui guvern responsabil, întrucât acesta este sistemul accesibil pentru majoritatea românilor, nucleu al unor politici publice echitabile şi incluzive, fără să existe o concurenţă incorectă cu sistemul medical privat, un sistem care are importanţa, rolul şi meritele lui incontestabile...
Protejarea şi îngrijirea sănătăţii reprezintă obiectivul major al politicilor publice, justiţia socială şi umanitarismul sunt valori de bază în contextul politicilor de sănătate publică. De aceea, dreptul de a beneficia de cele mai înalte standarde de calitate în privinţa serviciilor medicale trebuie să fie o obligaţie în legislaţia naţională, în acord cu perspectivele internaţionale şi europene referitoare la drepturile omului, accesul la servicii de sănătate şi de educaţie care oferă garanţia competenţei, a calităţii şi accesibilităţii.
|