Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Alina Teiş (Grupul parlamentar al PSD)

Doamna deputat Teiş Alina, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi membru în Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, a votat în şedinţa de vot final de marţi, 11 februarie, proiectul de lege care are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.165/2013, în sensul că toate deciziile de compensare a imobilelor se emit ţinând cont de grilele notariale din anul 2013, cei îndreptăţiţi fiind prejudiciaţi raportat la faptul că grila notarială este actualizată anual.

Totodată, se are în vedere înlocuirea trimiterii la Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal cu trimiterea la legea în vigoare, şi anume la Legea nr.227/2015.
Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România încalcă principiul echităţii, dar şi pe cel al discriminării între diferitele categorii de persoane care au solicitat măsuri reparatorii: tratament inegal al solicitărilor soluţionate fată de cele nesoluţionate - solicitările soluţionate au dus la retrocedarea imobilului în natură, la emiterea unor acţiuni la Fondul Proprietatea sau/şi la plata unor despăgubiri, calculate la valoarea de piaţă conform unor standarde internaţionale. Solicitările ce urmează a fi soluţionate vor beneficia, în cazul imposibilităţii retrocedării în natură, de puncte de compensare, ce pot fi valorificate prin licitaţie sau prin plăţi în bani.
Sistemul actual prezintă o serie de inadvertenţe: respectarea grilei notariale conform datelor din anul 2013; lipsa unui caracter unitar în aplicarea grilei notariale (indiferent de data la care se va desfăşură evaluarea) - toate acestea reprezintă detalii care afectează rezultatul final într-un mod cu totul nejustificat, determinând în unele cazuri şi pierderi de peste 30%- 50%. De asemenea, subliniem faptul că Legea nr. 165/2013 face referire la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, lege care este abrogată prin Legea nr. 227/2015, ca urmare nu mai are aplicabilitate, astfel se impune reformularea în conformitate cu legislaţia actuală. Legea în vigoare elimină evaluarea imobilelor printr-un evaluator acreditat de ANRP după standarde internaţionale de evaluare.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:00