|
primită de la domnul deputat Bogdan Cojocaru (Grupul parlamentar al PSD)
Orchestra, sau Cabinetul Orban
Continuă bătaia de joc la adresa spiritului constituţional şi al principiului separaţiei puterilor în stat!
În ultimele lui declaraţii, solistul Ludovic Orban spune că parlamentarii nu au legitimitatea de a audia miniştrii din Cabinetul propus spre respingere de către ei înşişi. Probabil că domnul premier, menestrel de serviciu, nu are şi nu a avut vreodată proprietatea termenilor.
Legitimitatea, în cazul de faţă, este câştigată prin vot popular. Parlamentul este legitim pe toată durata mandatului pentru care a fost învestit. Nelegitim ar fi să ignori principiul constituţional după care poporul este suveran, iar parlamentul este reprezentatul său.
Contestarea controlului parlamentar asupra executivului este încă o apucătură de tip dictatorial, cel mai probabil sponsorizată de la Cotroceni unde există o tradiţie mai îndelungată în acest sens.
Astăzi, voi asista la încă o reprezentaţie penibilă la audierea domnului Ion Ștefan în Comisia pentru administraţie publică, practic un al doilea episod după prestaţia penibilă din toamna trecută, unde acesta a reuşit performanţa de a fi unul dintre cei care au primit cele trei avize negative acordate membrilor cabinetului salvator.
Orchestra, sau cabinetul Orban, într-un gest de zeflemea, îşi trimite propunerile de miniştri cu mesajul de a fi respinşi, pentru declanşarea alegerilor anticipate. Nu este doar o premieră în politica românească (şi poate chiar globală), dar este şi o încercare de rea-credinţă de a arunca statul român în haos instituţional.
Nu era, însă, nevoie să ne propună domnul Orban şă îl respingem pe Ion Ștefan. Sunt absolut sigur că ne-ar fi putut convinge dumnealui cu brio, dacă ministrul cu palat prezentat drept casă cu grindă ar fi venit din nou să se bâlbâie în faţa organelor de stat, vorbind de PNDL, codul administrativ, şi să fie salvat de colegii lui mult mai pregătiţi în retorică politică.
Aştept astăzi, cu interes, răspunsurile domnului ministru Ștefan, dar, mai mult decât atât, aştept să vină odată normalitatea pe această scenă politică aruncată într-un muzical redus de PNL.
|