|
primită de la doamna deputat Alina Teiş (Grupul parlamentar al PSD)
Constantin Brâncuşi
De-a lungul vieţii, Constantin Brâncuşi s-a prezentat mereu ca ţăran român, afirmând că seva sa creatoare se trage din tradiţiile imemoriale ale artei populare româneşti: „nu aş fi fost nimic şi nu aş fi dălţuit nimic fără Hobiţa, fără porţile şi fântânile ei care au însemnat, pentru mine, o adevărată Academie de Belle-Arte”.
Constantin Brâncuşi s-a născut în Gorj, în satul Hobiţa, la 19 februarie 1876 şi a murit la Paris, în 1957, lăsând Statului român, prin testament, atelierul său parizian, precum şi toate operele şi obiectele din atelier. Guvernul României din anii 50 a refuzat moştenirea. A preluat-o Franţa, cu entuziasm, aş spune. Moştenirea lui Constantin Brâncuşi depăşeşte însă o epocă, o ţară, un continent. Este universală pentru că sculptorul a marcat arta mondială prin viziunea sa. Brâncuşi ne-a oferit chiar el cheia înţelegerii creaţiei sale: ”există imbecili care-mi definesc opera ca fiind abstractă; ceea ce ei califică drept abstract este, de fapt,tot ce poate fi mai realist, pentru că realul nu se mărgineşte la aparenţă, ci este ideea, esenţa însăşi a lucrurilor.”
În calendarul nostru cultural, ziua de 19 februarie este Ziua Naţională Constantin Brâncuşi. Da, îi onorăm mereu pe Mihai Eminescu, pe George Enescu, pe Constantin Brâncuşi. Ei au fost şi vor fi chintesenţe ale spiritului românesc. Sunt expresia pură şi inalterabilă a geniului poporului nostru şi merită mult mai mult decât o ambasadă îndoielnică, expusă ironiei publice. Măcar ironia nu este cauzată, de data aceasta, de o jecmăneală naţională. Nu am uitat marea campanie a guvernului Cioloş, campanie pompos intitulată „proiect de ţară” pentru achiziţionarea Operei lui Brâncuşi ”Cuminţenia Pământului”. Banii au fost luaţi de la cetăţenii încrezători şi stau prin nişte conturi, într-un loc necunoscut. Sculptura nu a fost cumpărată şi stă pe undeva, într-un loc necunoscut. Proiectul de ţară s-a stins uşor, prin nebăgare de seamă. Actuala „ambasadă” Brâncuşiană este unul dintre puţinele momente în care nu regret faptul că limba Română nu are circulaţie mondială. Altfel, ar fi aflat tot mapamondul că „ambasadoarea” a afirmat ( citez): „ai făcut o chestie şi se numeşte Coloana Infinitului.” Sau, citez din nou: „Operele lui Brâncuşi nu reprezintă exact ceea ce numesc.” Și final în apoteoză „vom efectua ce am vorbit mai devreme.” Mă întreb cu tristă curiozitate: ne spuneţi şi nouă ce aţi vorbit mai devreme? Nu de alta, dar şi umorul, chiar negru, face şi el parte tot din moştenirea ancestrală.
|
