Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Ionela Viorela Dobrică (Grupul parlamentar al PSD)
PNL a transformat audierile propriilor miniştri într-un circ ieftin

PNL a realizat în ultimele zile o adevărată mascaradă, devenind primul partid ai cărui miniştri nu vor voturi în Parlament, forţând limitele constituţionale cu un singur scop: dorinţa de a demara alegeri anticipate pentru a ascunde faptul că nu vor dubla niciodată alocaţiile şi nici nu vor creşte punctul de pensie din septembrie, aşa cum este prevăzut in lege.

„Din spectacolul de la audierile miniştrilor PNL nu a lipsit nimic: am putut observa liberali care recunosc că au acceptat amendamente care nu erau în interesul românilor şi liberali care conduc Ministerul Educaţiei, deci, care ar trebui să fie împotriva copiatului, dar care folosesc fiţuici pasate pe sub mână pentru a răspunde la întrebări. Nu au lipsit nici liberalii care, plictisiţi de prestaţia propriilor colegi, au adormit în fotolii,” declară Ionela Dobrică, deputat PSD.
Potrivit planurilor PNL, audierile miniştrilor erau o simplă formalitate ce trebuia îndeplinită pentru declanşarea alegerilor anticipate. Din păcate pentru liberali, miniştrii Guvernului Orban 2 nu şi-au putut ascunde amatorismul, slaba pregătire şi chiar acţiunile ilegale întreprinse la Palatul Victoria, în numai trei luni de la preluarea ministerelor.
„În tot acest circ creat de PNL în ultimele zile, miniştrii cabinetului Orban 2 au încercat un mers pe sârmă riscant, care nu le-a ieşit. Aşa am aflat, spre exemplu, că Florin Cîţu a încercat să cumpere bunăvoinţa colegilor din USR acceptându-le în trecut amendamente care nu erau în interesul românilor, după cum el însuşi a declarat. Într-o ţară în care onoarea înseamnă ceva, această declaraţie trebuia urmată de un singur gest: demisia. Nu ne aşteptăm, totuşi, de la Florin Cîţu la o asemenea hotărâre care să demonstreze demnitate. Ne aşteptăm, în schimb, ca circul să continue, iar în aceste condiţii PSD este obligat să apere interesul românilor pentru că actualul Guvern a recunoscut faptul că interesul românilor nu reprezintă o prioritate.
Deputatul social-democrat a adăugat că PSD va continua să se lupte în Parlament cu partidul unui preşedinte de ţară care nu îşi doreşte altceva decât să acapareze întreaga putere fără să ţină cont de costurile pe care le vor plăti toţi românii.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:36