Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Beatrice Tudor (Grupul parlamentar al PSD)

În timp ce PNL creează haos, PSD va susţine orice act normativ necesar pentru prevenirea şi combaterea epidemiei de coronavirus. Liberalii să trimită urgent Parlamentului lista cu actele care trebuie aprobate.

Deputatul PSD de Bucureşti, Beatrice Tudor, anunţă că Partidul Social Democrat va susţine adoptarea în regim de urgenţă de către Parlament a oricărui act normativ necesar pentru prevenirea şi combaterea epidemiei de coronavirus în România.
“În timp ce pariul politic nebunesc al lui Klaus Iohannis şi al PNL a aruncat România în haos instituţional şi a generat o incapacitate decizională, pentru că un Guvern demis nu mai poate adopta ordonanţe de urgenţă şi niciun fel de acte de dispoziţie, PSD îşi asumă responsabilitatea de a asigura cadrul legislativ necesar acţiunilor de prevenţie şi combatere a epidemiei de coronavirus în ţara noastră. PSD va susţine adoptarea în Parlament în regim de urgenţă a oricărui proiect de lege necesar. Este clar că PNL nu se poate descurca, iar PSD nu joacă la ruletă vieţile românilor. Solicităm de urgenţă ca PNL să lase deoparte planurile pentru anticipate şi să elaboreze lista actelor normative necesare, pe care să o înainteze cu celeritate Parlamentului. Măcar atât să facă, dacă de guvernare sunt incapabili”, a declarat Beatrice Tudor.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:37