|
primit de la preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Biro Rozalia Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, doamna Biro Rozalia-Ibolya, s-a aflat la Paris, în perioada 24-26 februarie 2020, unde a condus delegaţia Parlamentului României la lucrările reuniunii Reţelei Parlamentare Globale a Organizaţiei pentru Cooperarea Economică şi Dezvoltare (OCDE), din care a făcut parte doamna Silvia Dinică, senator USR, şi domnul Corneliu Mugurel Cozmanciuc, deputat PNL, membru al Reţelei Parlamentare Globale a OCDE.
La reuniune au participat 150 de delegaţi, reprezentanţi ai parlamentelor din 54 de ţări.
La solicitarea preşedintelui Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, deputatul UDMR, doamna Biro Rozalia-Ibolya, delegaţia Parlamentului României a avut o întrevedere cu Secretarul General al OCDE, domnul Angel Gurria, un demers întreprins pentru a sublinia importanţa ca România să fie invitată la negocieri în vederea integrării în OCDE.
În cadrul întâlnirii, doamna Biro Rozalia-Ibolya şi-a exprimat satisfacţia pentru trendul ascendent al relaţiilor dintre România şi OCDE şi subliniat dorinţa fermă a ţării noastre de a deveni membru cu drepturi depline în această organizaţie.
“Am susţinut dorinţa României de a deveni membru al OCDE şi am prezentat angajamentul nostru puternic în această direcţie. Indiferent de statutul apartenenţa politică suntem dispuşi, printr-un efort comun, susţinut, să ne putem număra, cât mai curând, printre membrii acestei organizaţii”- a subliniat preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, doamna Biro Rozalia-Ibolya.
Cei doi oficiali au evaluat stadiul în care se află România în procesul de aderare la OCDE. „ Apreciem faptul că ne aflăm într-o etapă importantă a consolidării cooperării bilaterale, reflectată de voinţa politică fermă a României de a impulsiona dialogul cu OCDE. Împreună cu Secretarul General al OCDE, domnul Angel Gurria, am apreciat faptul că ţara noastră a aderat la 35 de instrumente ale OECD, inclusiv declaraţii şi recomandări, şi, nu în ultimul rând, importanţa faptului că activăm în 15 structuri ale OCDE”.
Secretarul General al OECD, Domnul Angel Gurria, a apreciat eforturile României în parcursul său spre integrare şi a subliniat necesitatea continuării acestora şi aderarea la noi instrumente. Domnul Angel Gurria şi-a exprimat sprijinul pentru ţara noastră şi a menţionat că ar dori o decizie privind extinderea OECD, în cadrul reuniunii care va avea loc în luna mai 2020.
”Având în vedere faptul că Statele Unite s-au declarat recent pentru aderarea Braziliei şi ţinând cont de procedura organizaţiei potrivit căreia aderarea se face în tandem - şi anume, o ţară din Europa împreună cu o ţară de pe alt continent - şi ştiind că România este foarte pregătită pentru aderare, consider că sprijinul exprimat este esenţial pentru România şi are o importanţă majoră în decizia care va fi luată în luna mai”, a subliniat preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, doamna Biro Rozalia-Ibolya.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali români au salutat relaţiile foarte bune între România şi OECD şi, în acelaşi timp, au evidenţiat importanţa şi parcursul pozitiv al dialogului dintre cele două părţi, inclusiv în dimensiunea parlamentară. „Exprimăm întreaga deschidere pentru folosirea legăturilor dintre instituţiile noastre legislative, pentru susţinerea cooperării dintre România şi OECD”, a precizat preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, doamna Biro Rozalia-Ibolya, răspunzând recomandării Secretarului General al OECD de a continua aderarea la noi instrumente în cadrul organizaţiei, consolidând, astfel, colaborarea şi apropierea de integrarea în OECD.
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, doamna Biro Rozalia-Ibolya, a subliniat faptul că România sprijină întărirea dialogului cu OECD la nivel parlamentar, prin stabilirea mai multor contacte directe între cele două instituţii. “Avem convingerea că diplomaţia parlamentară dispune de instrumente eficiente pentru susţinerea relaţiilor excelente dintre România şi OECD”, a precizat doamna Biro.
Ambele părţi au convenit asupra importanţei şi necesităţii continuării dialogului direct, obiectivul principal fiind integrarea României în OECD.
|