|
primit de la vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Modelul finlandez în educaţie - explorări, analize comparative, interogaţii
Prof. dr. Camelia Gavrilă, vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi coordonatorul Departamentului pentru Educaţie Naţională al PSD, a făcut parte din delegaţia Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor pentru o vizită oficială în Finlanda, la Helsinki, în perioada 25-28 februarie 2020, alături de prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, preşedintele Comisiei şi de deputatul Florica Cherecheş, vizită care a avut ca scop dezvoltarea parteneriatului educaţional şi a relaţiilor parlamentare între cele două ţări.
„Vizita în Finlanda ne-a oferit o perspectivă complexă asupra unui sistem educaţional care a dovedit până acum eficienţă, calitate, creativitate în conceperea unor soluţii pedagogice interesante. Povestea de succes a Finlandei în domeniul educaţiei rămâne o temă de interes şi invită la analiză şi explorare. Activitatea în întregul ei a fost un prilej de dialoguri, întâlniri şi dezbateri cu decidenţi şi experţi din educaţie, cu politicieni, cu profesori şi directori din mediul universitar şi preuniversitar, un important schimb de experienţă şi o analiză a modului în care este conceput sistemul educaţional, cum sunt structurate obiectivele şi strategiile didactice”, a declarat deputatul ieşean, prof.dr. Camelia Gavrilă.
Programul întâlnirilor a fost unul divers şi complex, iar delegaţia oficială a României a abordat mai multe teme de interes naţional şi european în domeniul educaţiei:
1. O primă întâlnire la Agenţia Naţională pentru Educaţie cu directorul general, Olli-Pekka Heinonen, cu directorul de programe internaţionale şi învăţământ superior, Maija Airas, întâlnire la care a participat şi Ambasadorul României în Finlanda, E.S. Răzvan Rotundu, a clarificat obiectivele şi abordările pedagogice, modul de concepere al curriculum-ului - la nivel naţional se elaborează un cadru general, obiective, competenţe şi rezultate vizate, dublat totul de un grad înalt de autonomie la nivel de autorităţi locale şi şcoli, prin adaptări curriculare la contextele specifice.
2. Întrevederea cu domnul Tuomo Puumala, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, şi vizita la Universitatea din Helsinki (Facultatea pentru Știinţele Educaţiei şi Centrul pentru Educaţie Permanentă HY+) au completat aspecte legate de politici educaţionale, finanţare, corelaţii între mediul preuniversitar şi cel universitar, oportunităţi oferite de programele europene, de mobilităţile elevilor, ale studenţilor şi profesorilor în cadrul Programului Erasmus. Universităţile finlandeze se clasifică în universităţi pentru ştiinţe aplicate, de tipul politehnicilor şi universităţi clasice, mai riguroase în selecţia studenţilor, în sensul că există examene de admitere, anumite filtre care asigură evaluarea nivelului de cunoştinţe pentru viitorii studenţi.
3. Vizita la Colegiul Vocaţional Helsinki, grupare de şcoli cu un specific aparte a deschis perspectiva supra modului în care se realizează pregătirea tehnică şi profesională, prin demersuri aplicative şi planuri individuale pe dezvoltare şi pregătire a elevilor, în domeniile tehnice.
4. Pentru a realiza un schimb de bune practici în domeniul activităţilor parlamentare, în zona de legiferare pentru învăţământ şi a educaţiei, delegaţia României a avut şi o întrevedere cu doamna Paula Risikko, preşedintele Comisiei pentru educaţie şi cultură şi cu alţi parlamentari din aceste domenii.
Discuţiile din cadrul întâlnirilor, opiniile formulate, informaţiile analizate au condus spre aprecieri faţă de efortul pe care îl depune România pentru realizarea unor obiective strategice în învăţământ, pentru asigurarea dimensiunii europene a educaţiei, dar şi pentru activităţile şi succesele obţinute în contextul asigurării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. De asemenea, delegaţia română a apreciat reformele şi abordările Finlandei care s-au dovedit benefice şi eficiente prin opţiunile pentru o educaţie centrată pe elev şi pe competenţele acestuia, pe abordări individualizate care valorifică unicitatea elevului şi ritmul său de învăţare. La fel de semnificative au fost accentele orientate în timp spre formarea unor profesori bine pregătiţi la nivel universitar, cu masterate în profesia didactică, dedicaţi şi în acelaşi timp respectaţi de societate. S-a observat clar că investiţia în educaţie, alegerea atentă a conţinuturilor, un curriculum rezonabil, care acoperă domenii diverse de studiu într-un dozaj echilibrat, profesori respectaţi, motivaţi, în care se investeşte încredere şi formare pedagogică temeinică sunt condiţii care conduc firesc spre succes.
„Nu există soluţii miraculoase în învăţământ, nici nu se văd imediat progresele unor reforme. Însă contează conţinuturile programelor, metodele didactice, formarea ştiinţifică şi pedagogică a profesorilor, respectul societăţii pentru şcoală şi pentru educatori, atmosfera din şcoală, proiectele educaţiei nonformale, identificarea unor soluţii de valorizare a posibilităţilor şi aptitudinilor fiecărui copil, preţuit pentru unicitatea lui şi pregătit pentru a avea încredere în sine şi pentru a se bucura de un rol social adecvat personalităţii sale”, a declarat prof. dr. Camelia Gavrilă la întoarcerea în ţară din vizita oficială la Helsinki.
Raportându-ne la unele probleme actuale din învăţământul românesc, precum rezultatele modeste la testările PISA, abandonul şcolar, dezbateri în domeniul curricular, modul de organizare al şcolilor şi de constituire a colectivelor de elevi, managementul educaţional este necesar să subliniem că reforma învăţământului finlandez a început în anii 1970-1980, înainte de a atinge rezultatele spectaculoase consemnate la testările PISA din anii 2000. În acest sens nu au lipsit perioadele de neîncredere, contestare, dezbaterea polemică în spaţiul social şi politic, deci orice schimbare majoră generează pretutindeni rezerve, reacţii într-un sistem conservator şi prudent, cum este domeniul educaţiei.
Un alt exemplu de bune practici este reprezentat de abordarea învăţământul profesional şi tehnic, prin şcoli vocaţionale de anvergură, susţinute şi dotate de stat şi de municipalităţi. Acestea oferă un alt traseu faţă de învăţământul liceal de tip teoretic, traseu care poate fi continuat spre universităţi, în special spre cele politehnice, de ştiinţe aplicate (applied sciences), un învăţământ flexibil, cu pasaje de trecere pentru tinerii care pot face faţă eventual şi educaţiei de tip terţiar.
„Toate aceste vizite reprezintă experienţe şi posibilităţi de a înţelege şi analiza şi alte modalităţi de implementare a politicilor educaţionale, modele de organizare şi management educaţional, procesul de formare a cadrelor didactice,, traseul anilor de studiu, inclusiv în spaţiul academic. În esenţă modelul finlandez poate fi un reper de analiză şi preluare selectivă, pornind de la rezultatele certe ilustrate în timp, dar şi de la adevărul că fiecare ţară are un specific al ei, o cultură, valori şi principii educaţionale, experienţe şi o viziune anume asupra modului în care se raportează la devenirea şi formarea tinerilor.”
Profesorul ieşean, Camelia Gavrilă a exprimat aprecierea şi încântarea faţă de abordarea individualizată a tinerilor în cadrul şcolii finlandeze, faţă de modul în care este susţinută dezvoltarea educaţională a elevului cu unicitatea sa, cu potenţialul intelectual personal, cu ritmul propriu de învăţare. De asemenea este de preluat ideea echipelor de asistenţă socială din fiecare şcoală, formate din profesor, director, asistent social, medic sau asistentă medicală, psiholog, profesor de sprijin - echipă care dezbate şi propune modalităţi pedagogice, măsuri de sprijin social sau suport psihologic.
„Aceşti specialişti conturează măsuri şi planul de învăţare şi predare corectivă, un plan de intervenţie specială în cazuri deosebite - de natură socială, medicală, nevoi speciale, probleme economice ale familiei sau de îngrijire adecvată a copilului... Considerăm că România are nevoie de propuneri legislative în acest sens, de curajul unor abordări complexe, de specialişti, de psihologi şi psihopedagogi, de intervenţii personalizate, de profesori empatici, astfel încât principiul “niciun copil nu este lăsat în urmă”, (no child left behind) să fie o realitate şi în şcolile noastre.”
Școala finlandeză este preocupată de starea de bine a copiilor, mai ales pentru cei din învăţământul primar, de calitatea mediului şcolar, de efortul intelectual depus de copii – de aici numărul rezonabil de teme sau alternanţa temelor individuale cu lucrul în grup, în echipe. Este evidentă o preocupare pedagogică pentru o şcoală în care elevul se simte fericit, iar starea de bine (well being) este mai importantă decât competiţia, învăţarea stresantă, testarea frecventă, aspecte care merită analizate obiectiv şi evaluate ca principii pedagogice necesare.
Nu există sisteme educaţionale perfecte, nu este cazul să idealizăm totul, pentru că există abandon şcolar semnificativ, reduceri de fonduri alocate educaţiei, învăţământ preşcolar insuficient susţinut, rezultate modeste ale unor şcoli şi elevi în privinţa competenţelor fundamentale, dificultăţi de finalizare a studiilor, şomaj în rândul tinerilor, aspecte care deja generează îngrijorări si examinări la nivel ministerial şi parlamentar, orientarea spre alte soluţii şi reconfigurări.
Câteva concepte care asigură suportul filosofic şi pedagogic al şcolii finlandeze sunt, însă, esenţiale şi se referă la egalitate şi echitate, la ideea că toţi copiii şi tinerii sunt importanţi şi au dreptul fundamental la o educaţie de calitate, focalizarea pe copil, un mediu de învăţare sigur şi sănătos, plăcut, eficient, plin de grijă, asistenţă individuală şi ajutor special, profesori competenţi, buni pedagogi, empatici, o stare de încredere, dată de profesionalismul celor implicaţi, aspect care conferă libertate şi demnitate tuturor actorilor din spaţiul educaţional.
|
