|
primită de la doamna deputat Cristina Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Sănătatea şi siguranţa românilor sunt acum mult mai importante decât disputele politice
Principala prioritate a PSD în aceste zile este ca România să aibă un guvern stabil şi legitim, care să poată acţiona prompt pentru protejarea populaţiei. În acelaşi timp, însă, condamn categoric escaladarea crizei politice actuale de către preşedintele Iohannis şi PNL, într-o perioadă cu risc considerabil în ceea ce priveşte afectarea oamenilor cu virusul care face ravagii în întreaga lume.
Liberalii trebuie să înţeleagă că luptele politice nu îşi mai au rostul în această perioadă, deoarece românii au nevoie de autorităţi funcţionale, bine pregătite şi organizate, care să poată lua măsurile de rigoare şi, în paralel, că le comunice populaţiei pentru a se proteja. Preşedintele Iohannis şi PNL sunt obligaţi să conştientizeze că sănătatea şi siguranţa românilor sunt singurele care contează în acest moment, iar disputele politice sunt deja căzute în desuetudine!
Aşadar, aşteptăm cu interes ca noul guvern, o nouă copie a primelor două, doar cu alt premier în urma deciziei Curţii Constituţionale, să fie votat, de această dată, de PNL. În caz contrar, am asista la o nouă premieră mondială negativă furnizată de liberali în doar patru luni, fapt ce ar însemna o altă demonstraţie de aroganţă şi batjocură la adresa tuturor românilor.
Evident, propunerea şefului statului depăşeşte statutul de mediator şi garant al respectării Constituţiei şi al democraţiei conferit de funcţia de preşedinte. Am putea aprecia desemnarea noului cabinet şi a candidatului la funcţia de premier drept una iresponsabilă, care nu respectă decizia CCR în sensul asigurării unei majorităţi.
Este cel puţin deplasat că preşedintele a ales pentru funcţia de prim-ministru tocmai ministrul care a făcut cel mai mult rău românilor! Florin Cîţu a împrumutat 10 miliarde de euro pentru nimic, neexplicând pe ce a cheltuit aceşti bani, a doborât record după record în creşterea deficitului bugetar şi a cursului euro, a tăiat bugetul sănătăţii cu 22% şi câte şi mai câte.
În condiţiile actuale, alegerea preşedintelui este bizară, mai ales că domnul Cîţu s-a exprimat clar, în repetate rânduri, că sănătatea nu este o prioritate, ca şi educaţia, de altfel. La modul real, sănătatea românilor este poate singura prioritate pe care trebuie să o aibă un guvern, indiferent de culoarea sa politică, mai ales în această perioadă!
În replică, PSD îşi asumă adoptarea în Parlament, în regim de urgenţă, a oricărui act normativ necesar pentru prevenirea şi combaterea eficientă a coronavirusului. Noi ne dorim să ne facem treaba cu răspundere şi concreteţe, deoarece românii s-au săturat de vorbe goale şi zero fapte de când liberalii au preluat guvernarea. De asemenea, parlamentarii PSD sunt gata să poarte un dialog constructiv cu orice instituţie a statului, în cazul în care situaţia impune luarea unor măsuri legislative pentru combaterea unei eventuale epidemii de coronavirus şi pentru protejarea sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor.
|