Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
Criza refugiaţilor, aderarea României la Schengen, efectele Brexit-ului - principalele subiecte ale discuţiilor dintre deputatul Angel Tîlvăr şi ambasadorul Ungariei la Bucureşti.

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, domnul deputat Angel Tîlvăr, a avut luni, 9 martie 2020, o întâlnire cu E.S. domnul Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei la Bucureşti.

Întrevederea de astăzi a constituit un bun prilej pentru a aborda subiecte de actualitate ale agendei europene, faţă de care ambele state prezintă interese similare, precum Cadrul Financiar Multianual al UE 2014-2020, viitoarele relaţii post-Brexit, politica de extindere a UE.
Întâlnirea a prilejuit şi o trecere în revistă a rezultatelor obţinute de Preşedinţia României la Consiliul UE, din primul semestru al anului trecut.
Cei doi oficiali au discutat despre probleme de interes regional comun, cum ar fi Vecinătatea Estică, cooperarea transfrontalieră între cele două state şi gestionarea crizei refugiaţilor, pe care Angel Tîlvăr a calificat-o ca fiind una dintre cele mai importante provocări care stă în faţa Europei, în aceste momente şi care necesită o abordare realistă şi unitară.
La rândul său, diplomatul ungar a reiterat sprijinul ferm al Ungariei pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:37