|
primită de la doamna deputat Cristina-Ionela Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Educaţia pentru sănătate a elevilor, o prioritate naţională
În contextul crizei de sănătate publică şi a stării de urgenţă decretată la nivel naţional generată de coronavirus (Covid-19) se impun o serie de măsuri urgente care să garanteze siguranţa şi corecta informare a tuturor elevilor din sistemul preuniversitar.
Mai mult, ţinând cont de faptul că Parlamentul a adoptat în data de 10.03.2020 iniţiativa legislativă pl-x 119 din 2019 pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (în continuare Legea 272), doamna deputat Cristina Iurişniţi solicită Ministerului Educaţiei Naţionale şi tuturor Inspectoratelor Școlare Judeţene din ţară să ia act de adoptarea legii şi să demareze măsurile necesare de aplicare a acesteia.
Art. 46 alin. (3) din Legea 272 a fost modificat în sensul în care sfera autorităţilor obligate să acţioneze în condiţiile art. 46 va cuprinde şi autorităţile centrale şi locale, precum şi instituţiile publice centrale sau locale din domeniul învăţământului. Cu alte cuvinte, Ministerului Educaţiei, precum şi tuturor autorităţilor publice centrale subordonate acestuia, Inspectoratelor Școlare Judeţene, unităţilor de învăţământ le revin următoarele obligaţii (cu modificările şi completările de la lit. i) şi lit. j adoptate prin aceeaşi lege):
a)reducerea mortalităţii infantile;
b)asigurarea şi dezvoltarea serviciilor medicale primare şi comunitare;
c)prevenirea malnutriţiei şi a îmbolnăvirilor;
d)asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în perioada pre- şi postnatală, indiferent dacă acestea au sau nu au calitatea de persoană asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;
e)informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi alimentaţia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei şi salubrităţii mediului înconjurător;
f)dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea sănătăţii şi de prevenire a bolilor, de asistenţă a părinţilor şi de educaţie, precum şi de servicii în materie de planificare familială;
g)verificarea periodică a tratamentului copiilor care au fost plasaţi pentru a primi îngrijire, protecţie sau tratament;
h)asigurarea confidenţialităţii consultanţei medicale acordate la solicitarea copilului;
i)derularea sistematică, cel puţin o dată pe semestru, în unităţile şcolare de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.
j) derularea sistematică, cel puţin o dată pe semestru, în unităţile şcolare, de programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psiho-emoţionale, a competenţelor sociale şi interpersonale.
În acest sens, toate instituţiile publice din România care au atribuţii in domeniul sănătăţii publice cât şi în domeniul educaţiei vor avea obligaţiile legale de la art. 46 în sensul depunerii tuturor diligenţelor pentru a garanta respectarea legii.
,,Mai mult am solicitat doamnei Ministru Anisie ca în următoarea perioadă, ţinând cont de contextul actual, să dispună promovarea şi diseminarea informaţiilor cu privire la educaţia pentru sănătate a elevilor prin toate canalele media de care dispune, inclusiv organizarea de sesiuni de informare de tip Teleşcoala sau lecţii în mediul online.” – Cristina Iurişniţi, deputat USR.
,,În calitate de deputat am iniţiat şi promovat măsuri legislative cu scopul de a introduce Educaţia pentru sănătate în şcoli încă din 2017, având în vedere că acest obiect de studiu este un opţional de care beneficiază aproximativ 10% dintre elevi, în conformitate cu cifrele colectate din Inspectoratele şcolare judeţene. Din păcate, frica aglomerării programei şcolare ne-a adus în situaţia în care elevii noştri să fie privaţi de informaţii esenţiale cu privire la protejarea sănătăţii. Educaţia pentru sănătate acordată elevilor trebuie să devină o prioritate, iar acest obiect de studiu poate fi privit atât ca o disciplină autonomă în planurile-cadru asumată de şcoală o dată pe ciclul de studiu cât şi ca o materie transversală în cadrul obiectelor de studiu adiacente (ex. biologie, psihologie, consiliere şi orientare etc.) prin aplicarea conform legii L1/ 2011 a strategiei nationale aferente educaţiei pentru sănătate în toate unităţile de învăţământ preuniversitar.’’ – Cristina Iurişniţi, deputat USR.
Legea capătă eficacitate numai în momentul în care este aplicată cu responsabilitate, iar aplicarea legii este o obligaţie a tuturor instituţiilor publice din România.
|