|
primită de la vicepreşedintele Comisie pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar PSD)
România şi educaţia în epoca E-learning. Experienţe şi dileme
După o săptămână în care am urmărit atent, pe diferite canale - mass-media, reţele de socializare, grupuri de comunicare, dialoguri cu elevi, studenţi şi profesori - modul în care se desfăşoară şcoala on line, cred că se impun spre analiză câteva concluzii de etapă, câteva constatări şi idei de abordare, mai ales în condiţiile în care există posibilitatea clară ca această perioadă de întrerupere a cursurilor să se prelungească.
^ Orice strategie de predare-învăţare-evaluare on line ar trebui să pornească, la nivel naţional, de la câteva date clare: ar fi interesant de ştiut câţi elevi din ţara noastră au acces la internet şi câţi elevi deţin laptop/tabletă sau chiar telefon mobil smart. Să nu uităm că învăţarea online presupune, pe de o parte prezenţa în timp real într-o clasă virtuală, şi deci contactul de tip live cu profesorul şi colegii de clasă sau, pe de altă parte învăţarea on line poate include schimbul de materiale, transmiterea de teste, fişe de lucru, existenţa altor tipuri de sarcini de lucru prin canale electronice de comunicare, urmând ca răspunsul să fie transmis de elev la un termen fixat. Acest tip de relaţie profesor-elev este mult mai accesibilă, mai uşor de pus în practică, se pare, pentru majoritatea elevilor. Mai mult decât atât, învăţarea on line poate semnifica şi o formă de studiu individual, cu ajutorul resurselor oferite de internet. Conceptul presupune diverse faţete didactice, dar şi condiţii obligatorii, din perspectivă tehnică, logistică şi din perspectiva abilitării curriculare a profesorilor de a lucra eficient şi dezinvolt în această manieră.
Dacă în mediul universitar predarea on line, în cadrul unor seminarii/conferinţe live, utilizarea unor platforme existente şi operaţionale deja, pare să o fie metodă care dă randament, nu acelaşi lucru se poate spune despre învăţământul preuniversitar, unde întâlnim o multitudine de situaţii pentru care este dificil de identificat o soluţie unică: familii cu mai mulţi copiii, în care există un singur calculator/laptop, familii unde niciunul din părinţi nu lucrează de acasă în această perioadă şi nu poate, deci, contribui la supravegherea copiilor, după cum întâlnim numeroase familii fără acces la internet, în care nu există nici laptop şi nici telefon mobil smart.
În aceste condiţii inegale, dificile uneori, nu putem vorbi despre predare on line, ci va trebui să acceptăm, în mod realist şi raţional, faptul că putem face doar recapitulări, proiecte, verificarea unor teme, eseuri, sarcini de lucru folosind oportunităţile calculatorului şi ale internetului. De asemenea, putem antrena elevii în diferite forme de comunicare, care să îi menţină în legătură cu şcoala, cu activităţile intelectuale, cu profesorii. Nu putem vorbi de un orar regulat, dar putem să organizăm activitatea la nivelul fiecărei clase împreună cu profesorul diriginte, astfel încât să nu existe excese la nicio materie, după cum nicio disciplină nu trebuie să fie abandonată.
Am remarcat interesul pentru platformele sau aplicaţiile care permit colaborarea on line, crearea unor clase virtuale, în care activităţile profesor-elev se desfăşoară live. Interesul profesorilor pentru mijloacele Tehnologiei Informaţiei şi Comunicării (TIC/ITC) au existat întotdeauna, dar acum avem cu toţii şansa să testăm şi să acceptăm avantajele, dar şi dezavantajele învăţământului prin mijloace electronice. Asistăm la un asalt al platformelor ce oferă acces gratuit pentru mediul educaţional, dar ce oportunităţi există ca accesul să rămână permanent gratuit, iar o astfel de colaborare on line să se menţină şi după reluarea cursurilor în şcoli? Sunt şanse ca elevii să îşi dorească mai mult acest tip de colaborare, specific timpului nostru, în detrimentul orelor de curs clasice? Avem garanţia, fie că suntem profesori sau părinţi, că timpul petrecut de copii în faţa calculatorului este dedicat învăţării, că este eficient şi sănătos în totalitate?
Învăţarea online favorizează dezvoltarea abilităţilor de lucru individual în detrimentul competenţelor de lucru în echipă, lipsesc interferenţele, schimbul de idei, activităţile creative de grup. Devin elevii autodidacţi? Se vor îndepărta de adulţi, se vor concentra şi mai mult asupra comunicării online, captivi în lumea lor, o lume virtuală, desprinsă de realitate, greu controlabilă în plan valoric? Ce se întâmplă acum cu acele campanii pe care şcolile le iniţiau pentru a-i ţine pe elevi departe de telefonul mobil, pentru a socializa în viaţa reală, cu prietenii şi pentru a ieşi în natură? În ce măsură unii dintre ei vor fi mai atraşi de şcoală, datorită acestui nou mod de comunicare sau câţi îşi vor pierde interesul, în lipsa contactului uman direct? Sunt întrebări ce îşi vor găsi curând răspuns, dar este posibil ca răspunsul să nu fie nici cel previzibil şi nici cel dorit.În mod cert, păstrarea unui echilibru între mediul virtual şi activităţile de relaxare şi de învăţare în familie este esenţială pentru depăşirea acestei perioade inedite şi grave pe care o traversăm.
Analiza atentă a modului în care copiii şi adolescenţii, părinţii şi profesorii percep şi acceptă provocările învăţării electronice este o temă de cercetare, de explorare sociologică şi psihologică, aflată deja în atenţia specialiştilor. Acum, mai mult decât oricând lumea şcolii şi paradigmele educaţionale se schimbă şi evoluează chiar sub ochii noştri. Să nu idealizăm tehnica, necesară acum, să nu uităm că evoluţia şi devenirea umană însemnă dialog, comunicare, bucuria de a fi împreună, de a aparţine unui spaţiu şi unui ethos şcolar sau universitar.
|
