Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Biró Rozália-Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)

Privim cu îngrijorare cum, în ultimele săptămâni, răspândirea noului virus a generat o situaţie fără precedent, în întreaga lume. Sunt tot mai mulţi oameni afectaţi, bilanţul morţilor şi al celor infectaţi creşte în mod alarmant de la o oră la alta.

Încercăm să găsim cele mai bune soluţii pentru salvarea vieţilor şi pentru oprirea răspândirii acestui virus. Pretutindeni, dar în special în Europa, unde, acum, se înregistrează cel mai puternic focar al COVID-19, sunt luate măsuri tot mai drastice, iar implicarea autorităţilor este esenţială.
După cum ştim, în câteva din ţările cel mai grav afectate, şi anume, Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa, Germania, trăiesc sute de mii de cetăţeni români. Mulţi s-au întors deja acasă, alţii urmează să se întoarcă, şi mulţi, care au locuri de muncă, rămân în ţările de rezidenţă. Cu toţii au avut nevoie de sprijinul misiunilor noastre diplomatice, iar acestea au acţionat remarcabil, cu eficienţă, eficacitate şi înalt profesionalism. De aceea, doresc, ca în numele Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor, să exprim aprecierea pentru eforturile tuturor ambasadorilor României şi echipelor pe care le conduc, aflaţi, poate, încele mai grele misiuni de până acum. Având în vedere că ei desfăşoară activitatea în străinătate, implicarea şi devotamentul de care dau dovadă, au o valoare esenţială pentru România şi îi asigur de tot sprijinul nostru.
Siguranţa viitorului depinde numai de noi în aceste momente. Cu toţii trebuie să înţelegem gravitatea situaţiei cu care ne confruntăm şi, la fel ca până acum, să acţionăm în consecinţă, oriunde ne aflăm. Prioritatea absolută rămâne salvarea vieţilor şi oprirea răspândirii pandemiei de COVID-19.
În aceaste momente, mai mult ca oricând, este important să fim uniţi şi să ne păstrăm calmul, ca să trecem cu bine peste această perioadă.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:16