Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
Management de criză

Managerul este cel care organizează, rentabilizează şi gestionează o întreprindere, oricare ar fi specificul ei.

Numit la sfârşitul lunii februarie 2020 de către ministrul demisionar al sănătăţii, Victor Costache, managerul Institutului de Psihiatrie Socola, din Iaşi, Bogdan Șaramet, şi-a dat măsura competenţei manageriale licenţiind 82 de angajaţi. Cele 82 de cadre medicale aveau contracte de muncă pe o perioadă de proba de 3 luni, până la şfârşitul lunii martie. Fuseseră angajate de fostul manager.
Actualul manager a dat afară 82 de cadre medicale, notificându-le că nu mai au loc de muncă, fără nicio altă explicaţie. Domnul manager nu are nevoie de cadre medicale calificate, mai ales acum, când ţara se zbate într-o criză ce zguduie întreaga lume.
La ora actuală, pe Pământ, nu există meserie mai căutată decât practicarea medicinei. Cadrele medicale valorează greutatea lor în aur. Orice manager de aşezământ spitalicesc caută să angajeze cât mai multe cadre medicale specializate. Orice manager, cu excepţia domnului Bogdan Șaramet de la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi. Dumnealui probabil că se descurcă şi fără angajaţi, în încercarea de a egala şi depăşi marile realizari ale colegului manager de la spitalul „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, care a reuşit să blocheze un întreg oraş.
Dacă aceasta este politica de dreapta, Partidul Naţional Liberal poate fi mândru de rezerva sa de manageri. Încă vreo 2-3 asemenea „victorii” şi liberalii pun toată ţara pe butuci.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:47