Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Cristina Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Atacarea la CCR a legilor privind suspendarea plăţii ratelor bancare şi acordarea unor facilităţi pentru agenţii economici, un gest de iresponsabilitate al PNL

Atacarea la Curtea Constituţională a României a legii adoptate vineri în şedinţa de plen online a Camerei Deputaţilor, care prevede suspendarea plăţii ratelor bancare, fără dobânzi şi penalităţi, până la sfârşitul anului, pentru creditele luate de populaţie ori de IMM-urile afectate de epidemia de coronavirus, constituie un gest discriminatoriu şi antiromânesc al liberalilor.

Îmi exprim dezaprobarea totală faţă de această acţiune iresponsabilă a PNL, care dovedeşte din nou dispreţul guvernanţilor faţă de întreaga ţară. Practic, după ce s-au opus adoptării acestor legi, PNL a atacat la CCR şi a blocat astfel două legi iniţiate de PSD şi susţinute de Pro România, ALDE şi UDMR. Este vorba de legea prin care românii îşi pot amâna ratele la bănci şi legea pentru acordarea unor facilităţi pentru contribuabilii operatori economici afectaţi de măsurile luate conform procedurilor impuse de declararea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Atacarea la CCR a legilor votate de toate celelalte partide pentru sprijinirea economiei şi a cetăţenilor, arată clar că PNL e incapabil să treacă peste orgoliile politice, chiar şi atunci când situaţia din ţară este dramatică!
Proiectul de lege privind suspendarea ratelor la credite al PSD a corectat prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Orban care, inclusiv în ultima variantă publicată în Monitorul Oficial, menţine „dobânda la dobândă” pentru orice tip de credit, cu excepţia creditelor ipotecare luate de persoanele fizice.
Consider că populaţia României şi companiile autohtone au nevoie de sprijin masiv din partea statului, astfel încât să depăşească cu bine această perioadă grea. În opinia mea, nimeni nu trebuie să profite de pe urma acestei pandemii pentru a-şi creşte profiturile, de aceea soluţia corectă propusă de noi este cea mai avantajoasă: amânarea rambursării creditelor, la cerere, fără niciun cost suplimentar.
Propunerea legislativă iniţiată de parlamentarii PSD urmăreşte susţinerea mediului de afaceri prin implementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru încurajarea sectoarelor economice puternic afectate de reducerea activităţii în urma declarării stării de urgenţă. Între acestea se regăseşte suspendarea, la cerere, a obligaţiei de restituire a împrumuturilor şi dobânzilor aferente pentru creditele contractate de către persoanele fizice şi companii.
Actul normativ prevede ca obligaţia de plată a ratelor scadente, dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori se suspendă până la 31 decembrie 2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare. De asemenea, orice procedură de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la intrarea în vigoare a acestei legi, se suspendă până la 31 decembrie 2020. Debitorii vor avea posibilitatea de a trimite solicitările prin email ori prin poştă.
Este vorba despre o nouă lege iniţiată şi votată de parlamentarii PSD, prin intermediul căreia românii vor putea suporta mai uşor această perioadă extrem de dificilă.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:58