Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Vasile Cocoş (Grupul parlamentar al PSD)

Cu câteva zile în urmă, am promis că voi dona jumătate din indemnaţia de parlamentar pentru sprijinirea sectorului medical, pentru achiziţia de materiale şi instrumente specifice şi necesare în această perioadă de criză medicală generată de Covid-19.

Luni, 6 aprilie, eram hotărât să fac plata sumei de 5.000 lei pentru donaţie la nivel naţional, dar văzând în presa locală solicitarea către autorităţile locale ale judeţului Vâlcea în vederea sprijinirii unităţii medicale în achiziţia de echipamente de protecţie pentru cadrele medicale care îşi desfăşoară activitatea în aceast sector, am decis a doua zi, fără ezitare, să fac această donaţie direct Spitalului Judeţean Vâlcea. Consider că şi această unitate are mare nevoie de resurse financiare, pentru a asigura condiţii corespunzătoare în activitatea cadrelor medicale, în această perioadă deosebit de grea pentru români.
M-am consultat în prealabil cu domnul Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, care a apreciat gestul pe care l-am făcut, şi cu domnul dr. Dan Ponoran, directorul Spitalului Judeţean Vâlcea, căruia i-am transmis, telefonic, propunerea. Gestul meu s-a bazat pe câteva considerente:
  • sunt cetăţean al acestui judeţ şi am obligaţia civică de a sprijini o unitate spitalicească de urgenţă la nivel judeţean, mai ales în aceste condiţii speciale şi deosebit de grele;
  • am fost votat de cetăţenii acestui judeţ să-i reprezint în Parlamentul României şi consider că aceştia merită micul meu gest;
  • nu pot rămâne insensibil la problemele cu care se confruntă personalul care lucrează în sectorul medical (medici, asistenţi, infirmieri).
    Sigur că voi continua să sprijin Spitalul Judeţean Vâlcea şi alte unităţi spitaliceşti din judeţul Vâlcea, atât cu donaţii personale, cât şi prin a convinge alte persoane fizice sau juridice să facă donaţii sau sponzorizări cel puţin în această perioadă specială de urgenţă.
    Îmi doresc ca vâlcenii să fie sănatoşi şi să nu aibă nevoie de servicii medicale, dar daca vor avea, să beneficieze de servicii prompte şi de calitate.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:34