|
primită de la domnul deputat Alexandru Rădulescu (Grupul parlamentar al PSD)
Încă de la declanşarea acestei pandemii românii au fost puşi în faţa unui scenariu grotesc pus în operă de preşedintele Klaus Iohannis, de premierul Ludovic Orban şi de ceilalţi reprezentanţi ai guvernării P.N.L.
Aceştia, marionete manipulate de interese străine românilor, au recurs permanent la o stratagemă perfidă: cea a sondării limitei de suportabilitate a românilor. Când această limită a părut a fi atinsă, guvernanţii liberali au făcut un pas în spate, au sacrificat câţiva pioni credincioşi sau naivi şi l-au lăsat mereu să apară pe Klaus Iohannis, ca ipocrit salvator al situaţiei.
Ultima astfel de punere în scenă a fost propunerea odioasă a ministrului sănătăţii, Nelu Tătaru, care ar fi vrut să-i izoleze, în carantină, pe părinţii şi bunicii noştri smulgându-i din căminul lor.
Vârstnicii nu au beneficiat niciodată de empatia celor din P.N.L. sau din U.S.R. - PLUS. Dimpotrivă, seniorii noştri au constituit un subiect de uluitoare batjocură în campaniile electorale ale acestora pentru simplul motiv că au fost asociaţi cu ideea de simpatizanţi P.S.D. - fapt pe care noi, social - democraţii români, ni-l asumăm cu recunoştinţă. Dar avansarea ideii de izolare a vârstnicilor reflectă o culme a dezumanizării guvernului liberal şi demonstrează încă o dată că singura intenţie a acestui guvern este de a transpune în faptă opiniile cinice ale altora, de exemplu opiniile exprimate de unii lideri europeni precum Christine Lagarde sau Ursula van der Leyen.
Promovarea de către liberali a unei astfel de ipoteze de lucru, în contradicţie totală cu moralitatea, principiile, tradiţiile românilor a părut că atinge limita suportabilităţii acestora şi evident că această ipoteză a fost respinsă de Klaus Iohannis care, cu machiavelismul său consacrat, a lăsat din nou ca oprobriul opiniei publice să cadă pe subalternii săi.
Nu cred că fariseismul scenelor jucate de guvernanţii P.N.L. şi de preşedintele Klaus Iohannis mai poate păcăli pe cineva şi este cert că aceştia nu reprezintă interesele românilor.
|