Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
În contextul comunicatului de presă emis de Patriarhia Română având ca obiect criticile aduse Legii 45/2020 de modificare şi completare a Legii 242/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului - republicată

În calitate de iniţiator al Legii 45/2020, în calitate de mamă, dar şi de profesor, consider că este de datoria mea să îmi exprim punctul de vedere cu privire la afirmaţiile şi susţinerile Bisericii Ortodoxe Române pe care le consider profund injuste şi neîntemeiate.

Din păcate, asistăm din partea Patriarhiei la un discurs prin care se încearcă denaturarea raţiunii care a stat la baza elaborării şi adoptării Legii 45/2020, precum şi la încercarea de a induce în eroare opinia publică cu privire la rolul esenţial pe care actuala reglementare îl are în ceea ce priveşte drepturile şi interesele legitime ale elevilor din România. Dar BOR nu este la prima încercare de acest gen având în vedere că m-am luptat 3 ani cu multe ONG-uri retrograde care făceau parte din Coaliţia pentru familie şi care erau susţinute de BOR, împotrivindu-se vehement fără argumente viabile ideii de Educaţie pentru sănătate în şcoli, text normativ prezent in legislaţie încă din 2004! Până la urmă majoritatea parlamentarilor din tot spectrul politic a înţeles că informaţia corectă din surse sigure trebuie să ajungă în şcoli la toţi copiii României!
Nu pot să nu îmi exprim îngrijorarea cu privire la modul în care conducerea Patriarhiei se preocupă din ce în ce mai mult de agenda de lucru a Parlamentului, în loc să îşi desfăşoare activitatea în limitele de competenţă conferite de Statutul care o reglementează, într-un stat laic, de drept.

Ce prevede, de fapt, Legea 45/2020:

1. Autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi în domeniul educaţiei vor avea printre atribuţii şi derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.
Totodată, Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ sunt obligate să întreprindă măsuri necesare pentru facilitarea accesului la programe de educaţie pentru sănătate al tuturor elevilor înscrişi în învăţământul preuniversitar.
Această reglementare vine în contextul în care România se află pe primul loc în clasamentul statelor Uniunii Europene la naşterile în rândul adolescentelor (studiu Eurostat 2019). Mai mult, 10,6 % dintre tinerele cu vârsta sub 20 de ani au sarcini nedorite, iar rata sarcinilor în rândul adolescentelor, pe segmentul de vârstă cuprinsă între 15-19 ani, a înregistrat 12.073 de gravide, dintre care 7.547 au ales să întrerupă sarcina, România ocupând primul loc în Europa în această privinţă (conform indicatorilor europeni ECHI). Nu trebuie să uităm că, în 2019, România a ocupat locul doi la nivel european în ceea ce priveşte obezitatea în rândul copiilor! Totodată, Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că România se confruntă cu o rată ridicată de morbiditate şi mortalitate generate de lipsa unui comportament alimentar optim.
Iată aşadar că Educaţie pentru sănătate care include elemente cu privire la educaţia sexuală, educaţia nutriţională, prevenţie şi norme de igienă trebuie să reprezinte nu numai o prioritate a sistemului educaţional din România, dar şi o necesitate reclamată de datele statistice alarmante care ne arată cât de expuşi pericolelor sunt copiii noştri.
Dar, BOR ne-a obişnuit cu faptul că, mai nou, rolul său este de a tranşa care sunt temele de discuţie pe care societatea românească are sau nu are voie să le dezbată. Cred că reprezentanţii BOR ar trebui să citească mai cu atenţie textul legii pe care l-am modificat în spiritul asigurării accesului tuturor copiilor la educaţie pentru sănătate, la igienă şi prevenţie, la un stil de viaţă sănătos, la educaţie sexuală adaptată vârstelor în ideea de a informa şi preveni boli şi sarcini accidentale în rândul minorelor.
Biserica Ortodoxă Română invocă Constituţia României şi susţine că statul impune un model ideologic în educaţia copiilor, peste acordul şi convingerile părinţilor. Dar care este modelul ideologic despre care vorbeşte Biserica Ortodoxă Română? De când conţinuturile din programa şcolară, întemeiate din punct de vedere ştiinţific, elaborate sub supravegherea instituţiilor de specialitate şi prezentate prin raportare la nivelul de înţelegere al fiecărui copil este un model ideologic? Consider că exact ceea ce face Biserica Ortodoxă Română este să impună un model ideologic, definind ceea ce este bine şi ceea ce este rău în educaţia copiilor noştri. Mai mult, Biserica Ortodoxă Română ar trebui să analizeze Constituţia şi să înţeleagă faptul că România este un stat laic, iar Parlamentul este unica autoritate învestită de cetăţeni să legifereze în acord cu interesele şi nevoile sociale pe care le reclamă aceştia.
A considera că educaţia pentru sănătate, cu referire la educaţia sexuală adaptată vârstelor, reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor reprezintă o dovadă de neînţelegere a realităţilor educaţionale şi socio-economice din partea Bisericii Ortodoxe Române.
Cu alte cuvinte, BOR insinuează că autorităţile şi instituţiile publice de specialitate care au atribuţii în domeniul educaţiei şi al sănătăţii ar impune o nouă ideologie, dacă şi-ar executa obligaţiile legale de a desfăşura programe de informare şi prevenţie cu privire la educaţia pentru sănătate şi educaţia sexuală. Or, din nou, ne aflăm în ipostaza în care Biserica încearcă să îşi aroge dreptul de a decide care sunt atribuţiile legale benefice pentru garantarea autonomiei individuale şi care sunt atribuţiile legale care instituie noi ordini, veritabile ideologii.
Stimaţi membri ai conducerii Patriarhiei Române, aduceţi un mare deserviciu Bisericii Române prin modul în care înţelegeţi să vă exercitaţi rolul de a promova accesul la informaţie adaptat vârstelor, la siguranţă medicală şi socială.
Mai mult, prin promovarea unor astfel de mesaje profund injuste, instituiţi frica în rândul cetăţenilor şi promovaţi neîncrederea în autorităţile şi instituţiile publice de specialitate din România. De ce ar afecta "inocenţa" elevilor prezenţa medicilor şcolari, a personalului specializat care va fi invitat să participe de 2 ori pe an în cadrul unor sesiuni de informare absolut necesară!
Nu trebuie uitat că anul trecut România a numărat peste 18 000 de mame minore, conform statisticilor Organizaţiei nonguvernamentale Salvaţi copiii, fiind campioană în Uniunea Europeană pe această temă de criză educaţională!
Este consecinţa directă, acumulată în ani de nepăsare, a faptului că Educaţia pentru SĂNĂTATE ajunge în şcoli doar la 10% din copiii României!
Acestea sunt problemele României de azi!
Accesul la educaţie pentru sănătate, educaţie pentru igienă şi prevenţie sunt absolut obligatorii, nu opţionale!!
Mai mult, a contesta o iniţiativă legislativă care are ca scop protejarea sănătăţii elevilor susţinută şi votată în Parlamentul României de toate partidele parlamentare, ( 266 pentru, 2 voturi contra şi 4 abţineri, cf.plx119/2019) cu atât mai mult în perioada de criză generată de pandemia de COVID-19, este o nouă dovadă că Biserica Ortodoxă Română se îndepărtează regretabil în acest caz, de la adevărata sa menire.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:42