|
primită de la domnul deputat Viorel Stan (Grupul parlamentar al PSD)
Toxic
În Parlament nu există numai “majorităţi toxice”, aşa cum inelegant se exprimă preşedintele României. Există şi „minorităţi toxice”. Una dintre dorinţele ardente ale „minorităţii toxice” a fost mereu clamată: eliminarea „majorităţii toxice”, adică a PSD.
A doua dorinţă, de fapt, un ţel politic, a fost legată de alegerile anticipate. Ambele teme sunt de sorginte USR. A aparut a treia: vinderea Ardealului, temă îndelung tocată de PRM şi de tribunul său.
Cine îşi poate închipui că în Parlamentul României poate fi adoptată o lege în baza căreia să se cedeze suveranitatea Statului? Avem de-a face cu o fumigenă bine plasată şi detonată în scop electoral.
Cine acuză PSD că ”vinde ţara”? Cei care, în realitate, o vând la bucată, zi de zi, de când sunt la putere. Cine trimite în străinatate români la cules de vegetale? Și nu orice români, ci dintre cei proveniţi din zonele roşii afectate de COVID 19, români care trec fără oprelişte prin câteva judeţe, înghesuiţi în autobuze, în aeroporturi, în avioane.
Cine face contracte ascunse, secrete, fără licitaţie, cu firme prietene? Și nu în orice moment, ci tocmai acum, când cetăţenii suferă, riscând o criză economică?
Până să vindem noi ţara, o goliţi dumneavoastră, dragi penelişti, de cetăţeni, de păduri, de resurse energetice, de bani şi de tot ce poate fi vândut.
Pe de altă parte, obsesia preşedintelui Johannis este limpede. Vede conspiraţii ori încotro priveşte. Fostul preşedinte al PSD făcea „înţelegeri cu evrei”. Actualul preşedinte al PSD „cade la pace” cu prim-ministrul Ungariei, deşi primul este social democrat iar al doilea este membru PPE, adică face parte din aceaşi familie politică cu PNL, partidul de suflet al lui Klaus Johannis.
Cine este toxic?
|