|
primită de la doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Gânduri pentru tineri, în zi de simbolică sărbătoare …
Astăzi este o zi dedicată tinerilor şi tinereţii, o vârstă a speranţelor, a energiei şi a creativităţii, a curajului de a porni proiecte temerare, de a visa, de a munci cu pasiune, de a face imposibilul posibil. Ziua Naţională a Tineretului este sărbătorită la data de 2 mai, fiind instituită în România prin Legea nr. 425/2004, iar în acest context sunt organizate şi prezentate proiecte şi activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive, care vizează domeniile de interes ale tineretului.
Anul acesta ziua de 2 mai se desfăşoară în alte condiţii decât de obicei, fără entuziasmul şi anvergura festivităţilor, fără bucuria întâlnirilor şi a celebrării unor reuşite, ţinând cont de presiunea unui timp al confruntării cu suferinţa, cu distanţarea socială, cu o criză epidemiologică gravă. Am observat o implicare semnificativă a tinerilor, în această perioadă de grea încercare, prin iniţiative onorante şi prin empatie nobilă faţă de cei în suferinţă: realizarea de echipe pentru sprijinirea bătrânilor cu alimente, implicarea rezidenţilor în activităţi medicale din prima linie în lupta cu virusul, campanii de donare şi sprijinire a instituţiilor medicale, voluntariat şi implicare activă în problemele societăţii, toate acestea sunt argumente certe pentru seriozitatea, spiritul activ al tinerilor, pentru sensibilitatea şi disponbilitatea de a acţiona. Felicitări şi preţuire deplină!
Poate că în Iaşi, un oraş cu valenţe istorice şi culturale, cu titlul simbolic de Capitală Istorică a României, oraş universitar, cu profundă vocaţie culturală şi spirituală, locul primei universităţi din România şi al primului teatru naţional, al muzeelor şi al şcolilor performante, al intersecţiei dintre educaţie, cultură şi cercetare, simţim mai mult vibraţia tinereţii, prezenţa lor tonică, ideile şi proiectele curajoase, implicarea în viaţa cetăţii, dar şi responsabilitatea societăţii de a-i susţine, de a oferi oportunităţi de dezvoltare profesională şi umană, în general.
Amintim faptul că întâmplări semnificative, activităţi valoroase, exemplele de bune practici există în continuare. Oraş cultural şi academic, având peste 50.000 de studenţi, cu mulţi liceeni şi tineri, Iaşul poartă cu mândrie, în anul 2020, titlul de Iaşi-Capitala Tineretului din România, proiect ce recunoaşte meritele tuturor celor implicaţi în programe diferite şi iniţiative cu şi pentru tineri, proiecte educaţionale sau de voluntariat, care conduc spre dezvoltarea societăţii, a spiritului civic, a nivelului de implicare şi atitudine, asigurând valorizarea spaţiului educaţional, social, cultural.
Cu siguranţă, însă, în orice comunitate generaţia tânără aduce speranţă, o viziune socială şi politică proaspătă, curajul opiniilor şi al proiectelor, încât în complementaritate cu cei maturi şi mai experimentaţi, în dialogul vârstelor se pot contura soluţii pentru un viitor bun şi senin al României.
Orice societate responsabilă trebuie să fie atentă la problemele tinerilor şi să contureze politici de tineret născute din contextul social şi economic al prezentului, dar şi cu fireşti proiecţii spre viitor.
De ziua voastră, a tinerilor, îmi exprim dorinţa în calitate de parlamentar de a finaliza proiectele voastre majore:
§ urgentarea dezbaterilor şi a votului în Parlament asupra proiectului Legii Tineretului din România, pentru că este nevoie de o legislaţie modernă, actualizată, europeană, care să vină în sprijinul politicilor de tineret;
§ dezvoltarea programelor privind inserţia pe piaţa muncii şi a corelării curriculei din învăţământ, indiferent de nivelul de studii, cu opiniile şi cerinţele angajatorilor;
§ deschidere şi diversificare a oportunităţilor de dezvoltare personală şi profesională prin intermediul proiectelor europene;
§ încurajarea unităţilor administrativ-teritoriale pentru ca acestea să creioneze un buget mai generos, racordat la realităţile localităţii, pentru activităţi şi diferite concursuri pentru tineret, având în vedere oportunităţile create de prevedererile din legile nr. 350/2006 şi nr. 350/2005.
Ca profesor şi politician, consider că tinerii au nevoie de sprijin, de încurajare, de pregătire profesională temeinică pentru a alege o carieră adecvată aptitudinilor şi idealurilor acestora, pentru a le asigura integrarea pe piaţa muncii, după cum este nevoie şi de implicarea lor în activităţi sociale, culturale, civice. Este important să le susţinem proiectele şi ideile, devenirea lor umană, întrucât am convingerea că generaţia tânără are cunoştinţe, inteligenţă, abilităţi, pasiuni interesante, aducând plus valoare societăţii.
Să reţineţi, dragi tineri, că ,,tinereţea este timpul pe care îl avem în faţa noastră'' (Jules Romains), după cum se poate spune că ,,tinereţea nu are vârstă” (Pablo Picasso), pentru că aceasta poate deveni o stare de spirit, aflată dincolo de timpul biologic, încercând să o păstrăm şi noi, cei maturi, tocmai pentru a evita pasivitatea, amânarea deciziilor dificile, rigiditatea opiniilor, prudenţa excesivă în faţa marilor idei şi proiecte.
|