Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Cristina-Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Numai obiceiurile bune formate în tinereţe sunt cele care contează cu adevărat!

Cu prilejul Zilei Naţionale a Tineretului, sărbătorită în fiecare an în ziua de 2 mai, remarc participarea tinerilor noştri în toate sferele de activitate, vitală dezvoltării societăţii româneşti, construită pe valori precum democraţia, toleranţa şi prosperitatea.

Cred că tinerii pot deveni parte pro-activă a proceselor ce au loc în societate şi în viaţa politică, economică şi socială, dezvoltându-se cetăţeni responsabili şi capabili să îşi valorifice uriaşul potenţial, creativitatea şi talentul la un înalt nivel de performanţă. 
Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD au garantat şi stimulat în ultimii ani participarea decizională a tinerilor, printr-o serie de politici publice destinate lor, precum şi prin alocarea resurselor necesare implementării acestora. Tânăra generaţie a fost susţinută în mod real de către PSD cu soluţii concrete, atât pentru a-şi găsi locuri de muncă, cât şi pentru a avea locuinţe, şi implicit de a duce o viaţă decentă şi lipsită de griji.
Între măsurile referitoare la tineret amintesc programele „Investeşte în tine”, „Start Up Nation”, „România angajează”, care le-a permis atât să investească în dezvoltare personală, educaţie sau spaţii locative, cât şi să se angajeze sau să îşi dezvolte propriile afaceri. De asemenea, tinerii cu rezultate la învăţătură deosebite au primit granturi de până la 4.000 de euro pentru a-şi continua studiile universitare, inclusiv pe domeniul cercetării, în România. Aceste programe benefice au fost însă stopate după venirea PNL la guvernare, prin bugetul extrem de redus destinat sectorului de tineret.
Încurajez maximizarea implicării tinerilor în toate procesele decizionale legate de dezvoltarea sectorului de tineret, astfel încât programele care le sunt adresate să fie cu adevărat adaptate necesităţilor lor reale.
Subliniez însă că, nu doar Ziua Naţională a Tineretului este o oportunitate pentru tineri de a-şi face vocea auzită şi a participa dinamic în societate, ci astfel de acţiuni trebuie promovate în fiecare zi!
La ceas aniversar, urez tuturor tinerilor din România şi îndeosebi celor din judeţul Giurgiu multă sănătate, împliniri şi reuşite depline în tot ceea ce fac! Să fiţi pozitivi, curajoşi, implicaţi şi înţelepţi, pentru că, aşa cum frumos spunea Aristotel, „Numai obiceiurile bune formate în tinereţe sunt cele care contează cu adevărat!”
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:18