Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la vicepreşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, domnul deputat Marian-Gheorghe Cucşa (Grupul parlamentar al PSD)

Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii se va întruni marţi, 5 mai, ora 14.00, pentru a solicita Serviciului Român de Informaţii un punct de vedere referitor la declaraţia Preşedintelui României din data de 28 aprilie 2020.

Deputat Marian Gheorghe Cucşa, vicepreşedinte al Comisiei:
„Cred că este important să avem la Comisie un punct de vedere scris al Serviciului Român de Informaţii, însă îmi menţin opinia referitoare la necesitatea audierii conducerii Serviciului Român de Informaţii.
Trebuie respectate procedurile şi regulamentele parlamentare, iar decizia privind audierea aparţine plenului Comisiei, cu atât mai mult cu cât acest subiect este unul ce priveşte securitatea naţională a României, în speţă apărarea valorilor constituţionale (art. 1 din Constituţia României).”
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:09