Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Nicolae Georgescu (Grupul parlamentar al PSD)
Soluţia PNL împotriva coronavirusului – amendăm în loc să testăm!

Duminică, 3 mai 2020, am scris despre primul bilanţ al amenzilor aplicate până acum românilor de către guvernanţii PNL. Am constatat cu toţii că, în loc să îi testeze pe români, Guvernul PNL îi amendează la greu!

Aşadar, valoarea totală a contravenţiilor aplicate de la începutul epidemiei se ridică la aproximativ 600 de milioane de lei, adică peste 120 de milioane de euro.
Mi-am exprimat permanent dezacordul cu privire la aplicarea acestor măsuri guvernamentale! Din punctul meu de vedere, metoda „amendăm în loc să testăm” nu este nici pe departe eficientă în lupta împotriva răspândirii şi combaterii coronavirusului şi nu va face decât să trimită mii de români în sărăcie fără vreun efect pozitiv asupra sistemului românesc de sănătate.
Am ajuns penultimii din Europa din punct de vedere al testelor efectuate şi, după aproximativ două luni de pandemie, avem în continuare o lipsă profundă de aparatură medicală, respectiv de echipamente medicale de protecţie şi de teste.
Între timp, Marcel Vela ne spune că amenzile nu sunt multe, că ele vor continua şi că banii vor merge către sistemul de sănătate. Am mari dubii legate de faptul că aceşti bani vor merge către sistemul medical şi am decis să îi adresez domnului Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, două întrebări:
1. Cum va gestiona Ministerul Sănătăţii cele peste o sută de milioane de euro pe care ministrul Vela le-a luat de la români?
2. Câţi bani a alocat Ministerul Sănătăţii pentru testele care stabilesc diagnosticul infecţiei COVID-19 din 14 aprilie 2020 până în prezent?
Concluzia este limpede: Minciunile PNL şi pandemia îngroapă România!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:35