|
primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
Plan guvernamental concret pentru revitalizarea mediului de afaceri
România a fost afectată de actuala criză a coronavirusului mai puţin decât alte state europene şi vom ieşi din această criză mai repede decât se prevedea, deoarece numeroase firme autohtone şi-au adaptat rapid producţia la situaţie.
Este o realitate importantă şi pozitivă faptul că societăţile din România au înţeles că este nevoie de bani la buget şi marea lor majoritate şi-au plătit contribuţiile la stat. Astfel, veniturile la bugetul statului pe luna martie au fost foarte apropiate de cele din anul trecut, pentru acestea criza aproape nefiind resimţită.
Felicit antreprenorii români pentru modul rapid în care au reuşit această reconversie profesională inedită şi eficientă! Sute de firme româneşti s-au adaptat pentru a produce biocide, măşti, combinezoane. În acelaşi timp, autorităţile statului s-au orientat în mod direct pentru a face orice tip de achiziţii de la firme româneşti. De asemenea, Guvernul a urmărit să sprijine companiile româneşti care şi-au propus să producă echipamentele medicale şi de protecţie atât de necesare în această perioadă.
În acest context, Executivul a cerut şi a obţinut de la Comisia Europeană scutiri de taxe vamale şi TVA pentru companiile care importă produse destinate prevenirii şi combaterii COVID - 19. Scutirea de taxe vamale şi TVA este acordată pentru importurile de echipamente de protecţie, alte dispozitive sau echipamente medicale, medicamente, efectuate de către organizaţii de stat, de organizaţii caritabile sau filantropice.
Planul Guvernului a fost acela de a proteja sănătatea românilor, dar şi de a menţine capacitatea de producţie a companiilor. Acest lucru va permite economiei să se relanseze rapid după ce se vor încheia măsurile de distanţare socială, iar reluarea treptată a activităţilor economice este de bun augur.
Strategia Guvernului a fost aceea de a nu bulversa deloc mediul de afaceri, de aceea nu a crescut şi nu a scăzut nicio taxă şi nici nu se va face aşa ceva. În toată această perioadă, Guvernul României a căutat soluţii pentru sprijinirea mediului de afaceri românesc, prin lansarea programului IMM Invest, achitarea şomajul tehnic pentru angajaţii afectaţi de criză, rambursarea TVA în valoare de 9 miliarde de lei, scopul fiind ca sumele respective să ajungă cât mai repede în economia naţională. În plus, Executivul a suspendat popririle şi executările silite făcute de ANAF pentru creanţele bugetare pe perioada stării de urgenţă, cu excepţia celor din cauze penale, şi a suspendat acţiunile de control fiscal.
Firmele româneşti, inclusiv microîntreprinderile, care plătesc anticipat impozitul pe profit, beneficiază de o bonificaţie de 5% sau 10%. De asemenea, s-au achitat concediile medicale scadente prin CNAS, în valoare de 2,7 miliarde de lei. Nu în ultimul rând, s-a introdus un mecanism de decontare a TVA cu control ulterior, prevedere ce va exista doar pe perioada stării de urgenţă.
În prezent, reprezentanţii Guvernului discută cu reprezentaţii BERD un plan de dezvoltare economică post-criză. Este esenţial să repornim motoarele economiei imediat după 15 mai în mod treptate, şi accentuat apoi după ce vor trece majoritatea efectelor COVID – 19 asupra economiei şi populaţiei.
|