|
primită de la domnul deputat Constantin Codreanu (Grupul parlamentar al PMP)
România respectată într-o Europă unită
Declaraţia din 9 mai 1950, cunoscută şi ca Declaraţia Schuman, este textul fondator al conceptului de "integrare europeană" şi, în esenţă, piatra de temelie a UE. Îi spunem la mulţi ani Uniunii Europene, la 70 de ani de la demersul oficial al lui Robert Schuman, ministrul francez de externe (inspirat şi motivat, spun sursele istorice, de Jean Monnet), făcut public în Salon de l’Horloge de la Quai d’Orsay din Paris.
Textul, pregătit de Paul Reuter şi Bernard Clappier, prevedea ca "producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate Comună, în cadrul unei organizaţii deschise şi altor state europene", ai cărei membri urmau să-şi gestioneze împreună aceste două resurse.
Era un pas decisiv spre crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, înfiinţată, ulterior, de Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg - prima dintr-o serie de instituţii europene supranaţionale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi. La Consiliul European de la Milano din 1985, şefii de stat şi de guvern au decis să stabilească 9 mai ca „Ziua Europei”, marcată, începând cu 1986, în fiecare an.
70 de ani mai târziu şi la 13 ani de la aderarea României, Uniunea Europeană se confruntă cu o criză epidemiologică severă, care a afectat lumea întreagă şi ale cărei ramificaţii economice sunt incontestabile. În acelaşi timp, criza de încredere este şi ea greu de disimulat în contextul post-Brexit şi pe fundalul criticilor venite din partea unor state membre privind lipsa măsurilor clare de contracarare a coronavirusului şi de asistenţă pentru cele mai afectate dintre ţările care fac parte din blocul comunitar. Necesitatea identificării unor soluţii care să sporească în mod decisiv coeziunea în interiorul UE în viitorul imediat este incontestabilă. Propunerea de ieri a Comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, cu privire la aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen, "ca măsură de actualizare şi consolidare a acestui spaţiu", are o astfel de conotaţie.
Spre deosebire de alte naţiuni, românii nu au fost niciodată infectaţi de eurospecticism. Atât sondajele cât şi întreg spectrul politic din care lipsesc formaţiunile eurosceptice confirmă acest fapt. Proximitatea Federaţiei Ruse - o ameninţare clară pentru un stat care face parte din structurile euroatlantice - e una dintre explicaţii. În plus, avantajele pe care ni le-a oferit statutul de membru UE sunt evidente: libera circulaţie a bunurilor, capitalului şi persoanelor, accesul nostru la piaţa unică, creşterea economică accelerată din ultimii ani etc.
Există, bineînţeles, şi domenii în care nu am fost în stare să progresăm. Fluxul de produse agroalimentare este unul dintre acestea. Deşi ocupăm locuri de top la capitolul "producţie agricolă" pe anumite categorii (floarea-soarelui şi grâu, de exemplu), ajungem în situaţia în care exportăm materia primă care este prelucrată în statele din Vest, iar noi ne trezim, ulterior, cu produsele finite cu valoare adăugată importate în România. E doar unul dintre exemplele care confirmă oportunitatea şi necesitatea concentrării pe eliminarea indicatorilor negativi cu privire la balanţa de comerţ exterior.
Nu mai insist asupra faptului că, de multe ori, nu suntem în stare să profităm, în cel mai bun sens al cuvântului, de fondurile europene oferite statelor-membre. Totuşi, impactul pozitiv al acestora nu poate fi negat de nimeni. Depinde doar de noi să le utilizăm prin demersuri corecte pentru a nu ne mai găsi an de an la coada diverselor clasamente la nivelul UE precum: Produsul Intern Brut per capita, nivelul salariului minim, speranţa de viaţă la naştere, ponderea cheltuielilor cu sănătatea din PIB, ponderea cheltuielilor cu educaţia din PIB, nivelul deficitului bugetar, reţeaua de autostrăzi, ponderea gospodăriilor cu acces la internet (un fapt curios - suntem pe ultimul loc la acest capitol, deşi la viteza de descărcare a datelor de pe internet suntem pe primul).
Statutul ţării noastre ca frontieră de est a Uniunii Europene oferă o poziţie strategică pe care nu am ştiut să o capitalizăm suficient de mult. Am avut circumstanţele potrivite în acest sens mai ales anul trecut, atunci când am deţinut preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Mi-aş fi dorit ca, dacă tot ne place să invocăm intermitent statutul de "avocat al integrării europene a Republicii Moldova" (rămân la convingerea că ReUnirea pe baza modelului german trebuie să fie parcursul pe care să ni-l asumăm), să fi existat mai multă fermitate în lobby-ul pentru avansarea în procesul de integrare în blocul comunitar a celuilalt mal al Prutului cu ocazia preşedinţiei deţinute de România. Sigur, nu era şi nu e în continuare uşor cu configuraţia politică de pe tabla politică de la Chişinău pe care Moscova a mutat în forţă, în timp ce România şi partenerii euroatlantici au oferit dezinteres şi necunoaştere. Teză valabilă şi recitită invers.
Cred într-o Românie care rămâne ancorată în arcul euroatlantic din raţiuni economice şi de securitate în egală măsură. Dar nu numai. Apartenenţa noastră la marea familie europeană este firească. În acelaşi timp, trebuie să milităm pentru o atitudine respectuoasă faţă de noi ca ţară şi faţă de noi ca cetăţeni. Nu trebuie să existe nici ţări de mână a doua în UE, nici cetăţeni europeni de mâna a doua, fie că vorbim de cetăţenii români din ţară sau de cei din Diaspora, care studiază, muncesc, locuiesc în state membre ale Uniunii Europene. Trebuie să ni se ofere respect pentru a oferi respect. O Românie respectată într-o Europă unită este formula de succes a viitorului nostru comun.
La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, România!
|
