|
primită de la domnul deputat Claudiu-Augustin Ilişanu (Grupul parlamentar al PSD)
Ziua Internaţională a Familiei, 15 mai, coincide cu încetarea stării de urgenţă pe teritoriul României. După această perioadă de izolare, familiile românilor au nevoie de sprijin financiar concret pentru a evita repercursiunile crizei. Aşteptăm soluţii din partea guvernanţilor PNL!
Deputatul băcăuan Claudiu-Augustin Ilişanu, membru în Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, transmite cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei următorul mesaj:
,,În 1993, Adunarea Generală a ONU a decis ca, pe 15 mai a fiecărui an, să fie celebrată Ziua Internaţională a Familiei. Această zi aduce în atenţia publică internaţională conştientizarea problemelor legate de familie şi de procesele sociale, economice şi demografice care afectează familia la nivel global. Anul acesta celebrăm şi cea de-a 25-a aniversare a Declaraţiei de la Copenhaga din 1995 şi a Platformei de acţiune de la Beijing pentru dezvoltare socială, într-o perioadă extrem de provocatoare din punct de vedere al crizei sociale şi de sănătate de la nivel mondial. Pandemia Covid-19 schimbă priorităţile politicilor internaţionale punând accentul pe importanţa investiţiilor în politicile sociale pentru protejarea persoanelor şi familiilor vulnerabile. Astfel, familia este cea care suportă profund repercusiunile acestei crize, adăpostindu-şi membrii cu risc, având grijă de copiii care nu mai petrec câteva ore zilnic la şcoală, ci sunt permanent acasă şi, în acelaşi timp, continuându-şi responsabilităţile privind locul de muncă”.
Claudiu-Augustin Ilişanu afirmă în continuare: ,,În toată această perioadă, familia a fost pentru cei mai mulţi locul interacţiunilor zilnice şi singurul sprijin moral în această criză. Măsurile luate de Guvern nu arată perspective pozitive pentru sprijinirea familiilor, ci ne îndreaptă către perioade de criză şi momente de incertitudine. S-a dovedit sociologic că, în această perioadă a izolării, în România, creşterea stresului a dus la înmulţirea actelor de violenţă familială. De aceea, este nevoie urgentă ca Guvernul PNL să vină cu măsuri de sprijin pentru familiile vulnerabile, familii cu resurse financiare din ce în ce mai puţine din cauza pierderii locurilor de muncă, respectiv familii cu locuinţe inadecvate, cu copii mici sau cu persoane în vârstă sau cu dizabilităţi. Este imperativ ca aceste categorii sociale să beneficieze de sprijin real în această perioadă grea.
În timp ce lumea întreagă se luptă să răspundă crizei Covid-19, multe societăţi la nivel mondial îşi regândesc şi transformă modul în care economiile funcţionează pentru a favoriza o justă egalitate socială. Familiile din întreaga lume se schimbă, pe măsură ce numărul gospodăriilor monoparentale creşte. În prezent, 65% dintre familii sunt alcătuite fie din cupluri care locuiesc împreună cu copiii, cât şi cu membrii familiei extinse. Numărul în scădere al familiilor extinse şi numărul tot mai mare de familii monoparentale pun în centrul atenţiei problema protecţiei sociale.
Politicile şi programele orientate pentru sprijinirea familiei sunt vitale pentru îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă din Agenda 2030. De aceea, familia rămâne locul de unde plecăm şi unde ne întoarcem de fiecare dată, ştiind că acolo găsim întotdeauna sprijinul necesar şi confortul psihologic pentru remedierea oricăror răni produse de neputinţa societăţii actuale. Toate crizele sociale şi economice au arătat că familia rămâne stâlpul fundamental pe care ne bazăm fiecare dintre noi. România are nevoie de politici şi programe eficiente orientate spre familie. Cu toate aceste necesităţi urgente, Guvernul PNL rămâne axat pe priorităţile sale demagogice, pur electorale. În loc să acţioneze pentru reducerea sărăciei din familiile românilor, pentru sprijinirea economiei româneşti, pentru protecţie şi incluziune socială, guvernanţii PNL sunt interesaţi de sprijinirea firmelor străine şi a agriculturii altor ţări prin trimiterea de muncitori sezonieri în Europa. De asemenea, în loc să creeze programe pentru asigurarea solidarităţii între generaţii, guvernanţii au grijă să îi izoleze pe bătrâni, făcându-le singurătatea şi neputinţa şi mai apăsătoare. Aşteptăm să vedem cum îi veţi ajuta cu pensiile! Aşteptăm de asemenea, să vedem cum veţi investi în familii ca mediu natural pentru copii, acum când copii sunt permanent acasă”.
Ilişanu conchide: ,,Dacă în alte ţări europene politicile publice au răspuns eficient contextului pandemiei Covid-19, guvernanţii români nu dau dovadă de nicio strategie privind conceperea unor reglementări de îngrijire şi educare a copiilor în această perioadă şi de sprijinire a părinţilor pentru a nu-şi pierde locurile de muncă. Este clar că guvernanţii PNL nu pot crea strategii eficiente de prevenire a crizelor din familiile româneşti în contextul crizei coronavirusului şi nu pot nici să ofere politici solide de protecţie socială a familiilor cu risc crescut de sărăcie şi violenţă. Ei sunt şi rămân aceiaşi, capabili doar de acţiuni electorale”.
|