Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
Demersul Comisiei Europene demonstrează consecvenţă în apărarea drepturilor cetăţenilor săi, inclusiv ale românilor” - referitor la sesizarea Curţii Europene de Justiţie de către Comisia Europeană

Urmăresc îndeaproape acest subiect referitor la indexarea alocaţiilor copiilor imigranţilor comunitari în Austria, încă din 2017, din faza dezbaterilor şi am atras atenţia asupra faptului că iniţiativa Austriei contravine principiilor UE, accentuând necesitatea unei abordări conforme cu normele şi valorile europene, întrucât politicile interne ale oricărui stat membru al Uniunii Europene nu trebuie să ducă la discriminări între cetăţenii europeni.

În octombrie 2018, când proiectul de lege a primit votul favorabil al legislativului austriac, mi-am exprimat speranţa că abordarea europeană o să primeze şi că se va renunţa la astfel de măsuri restrictive.
Însă, eforturile nu au găsit ecoul scontat şi, în ianuarie 2019, controversata legislaţie a intrat în vigoare în Austria. Aşa cum am afimat şi atunci, consider că acest mecanism de indexare nu este compatibil cu legislaţia UE.
În toate demersurile, am subliniat, în mod constant, necesitatea respectării principiului egalităţii cetăţenilor UE şi al dreptului la libera circulaţie.
Atunci când cetăţenii comunitari contribuie în acelaşi mod la un sistem de securitate socială ca şi lucrătorii locali, aceştia ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi şi atunci când copiii lor locuiesc în străinătate.
Avansând cu procedura de sancţionare a Austriei, Comisia Europeană demonstrează o poziţie corectă şi fermă, instituţiilor europene revenindu-le sarcina de a sancţiona orice fel de diferenţieri primejdioase între cetăţenii europeni, precum şi orice fel de iniţiative care încalcă libertăţile fundamentale pe care s-a construit proiectul european.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:57