|
primită de la domnul deputat Eugen Neaţă (Grupul parlamentar al PSD)
Propaganda liberală s-a prăbuşit
În prima stare de urgenţă, propaganda liberală s-a străduit să ne convingă că are toată situaţia sub control. N-a fost aşa.
În a doua stare de urgenţă, aceeaşi propagandă s-a căznit să găsească vinovatul de serviciu pentru şirul nesfârşit de gafe şi de neputinţe guvernamentale.
În cursul zilei de 13 mai, propaganda liberală a dat din aripi pe la câteva televiziuni care au cântat aceeaşi melodie cu ce minuni ar face liberalii dacă ar fi lăsaţi să facă ce vor şi a căzut lată în Parlamentul României. Coriştii liberali, care ne certau tot pe noi că nu ne lăsăm amendaţi pe nedrept, au cântat cu toţii în Parlament melodia cu “lăsaţi-ne să încălcăm Constituţia”. N-a mers. Legea cu care au venit la vot era scrisă şi mai prost decât cele dinaintea ei. O lege pusă pe abuzuri şi mai mari decât amendarea bătrânilor care îşi aleargă purcelul pe uliţă fără document. Am eliminat tot ceea ce era periculos şi am îndreptat tot ceea ce s-a putut îndrepta.
Legea stării de alertă a trecut la vot pentru că Partidul Social Democrat a scuturat-o de toate şmecheriile şi tentativele de încălcare a Constituţiei României.
Oamenii aceştia, liberalii, nu ne pot conduce nicăieri fără să ne ştie loviţi şi amendaţi. Dar, iată că propaganda de la guvernare s-a oprit. Nimeni nu ştie pentru cât timp. Eu presupun că pentru foarte puţine zile. Deîndată ce vor da cu ţara în gard, propagandiştii liberali vor căuta un nou vinovat şi vor da, bineînţeles, de acelaşi Partid Social Democrat care li se opune ori de câte ori vor să pună mâna în gâtul cetăţenilor sau să o bage adânc în buzunarele lor. E greu cu democraţia pentru liberali! Are prea multe reguli şi toate se ocupă de protecţia oamenilor în general, nu numai a sfinţilor liberali. Privesc şi eu ca toată lumea la toate sondajele de opinie care se publică de la o vreme pe câteva posturi de televiziune, dar nu şi pe cele unde primesc ore multe de emisie propagandiştii liberali. Văd cifre care urcă pentru partidele de stânga din România şi numere din ce în ce mai mici pentru liberali şi pentru cercul lor de susţinători politici. Lumea nu se lasă gâtuită cu plăcere şi nu iubeşte mai deloc pe cei care îi cotrobăie prin buzunare. Oamenii, în general, nu mai au nicio încredere în propaganda liberală care le spune că totul e clar când totul este mai degrabă haotic, scăpat de sub control. Cum sunt şi aceste ultime ore în care România iese din starea de urgenţă pe care a înţeles-o şi a respectat-o şi se îndreaptă spre nicăieri.
|