Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, domnul deputat Constantin Codreanu (Grupul parlamentar al PMP)
Salut decizia CNSU de a excepta de la carantină/autoizolare lucrătorii transfrontalieri şi alte câteva categorii de persoane la revenirea în ţară

Preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul PMP Constantin Codreanu, salută decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) care a hotărât reintegrarea în câmpul muncii a anumitor categorii de persoane, fiind exceptate de la carantină/autoizolare la întoarcerea în România.

„Este o decizie firească şi necesară într-o Românie în care avem deja peste 300.000 de contracte de muncă încetate şi circa 900.000 de contracte de muncă suspendate. Acesta a fost motivul pentru care am depus două amendamente la proiectul de lege privind starea de alertă iniţiat de Guvernul României, care cuprinde măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Chiar dacă acestea au fost respinse în plenul Camerei Deputaţilor prin voturile PNL şi PSD, mă bucur că prevederile respective au fost preluate într-o mod chiar mai permisiv de CNSU, eliminându-se necesitatea certificatului medical", a declarat deputatul Constantin Codreanu.
Cele două amendamente la proiectul de lege privind Starea de alertă suplineau Secţiunea 3, Domeniul muncii şi protecţiei sociale şi aveau ca obiectiv facilitarea reintegrării imediate în câmpul muncii a cetăţenilor care revin în ţară şi care nu pot munci de acasă, a persoanelor care s-au aflat temporar în afara ţării în ultima perioadă şi a lucrătorilor transfrontalieri care fie sunt cetăţeni români, fie au documente de identitate care le permite şederea pe teritoriul României: permis de şedere, permis de muncă, carte de rezident.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a inclus, în articolul 14, alin. 2, din Anexa la Hotărârea nr. 24 următoarele categorii de persoane exceptate de la măsura carantinării/izolării la domiciliu: conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone; lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina şi Moldova nu prezintă simptome asociate COVID-19; angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 şi dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional; reprezentanţii companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanţe pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României nu prezintă simptome asociate COVID-19 şi dovedesc raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional.
„Nu ar fi prima dată când atât iniţiativele mele sau ale colegilor de la Partidul Mişcarea Populară au parte de reacţii negative în primă instanţă pentru ca ulterior să le regăsim promovate şi asumate de competitorii noştri politici. Canibalizarea politică nu a adus niciodată rezultate pozitive. Totuşi, important este ca proiectele bune pe care le promovăm aduc, într-un final, beneficii pentru români", a declarat deputatul Constantin Codreanu.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 12:36