|
primită de la domnul deputat Nicolae Giugea (Grupul parlamentar al PNL)
Criza actuală ar trebui să fie impulsul decisiv pentru reformarea administrativă şi instituţională a statului român
Deputatul PNL de Dolj, Nicolae Giugea, avertizează asupra faptului că o revenire a epidemiei în toamna acestui an este posibilă, iar faptul că Guvernul Orban a reuşit să gestioneze criza cu o administraţie publică şubredă şi instituţii excesiv politizate, nu ne dă garanţia că un următor val ar putea să fie gestionat la fel de bine:
”Guvernul PNL a acţionat ireproşabil în această perioadă grea, reuşind să limiteze la maximum numărul de îmbolnăviri şi să evite o prăbuşire cumplită a economiei. Acest succes trebuie apreciat, în condiţiile în care Guvernul Orban a fost nevoit să gestioneze criza cu instituţii publice pline de oameni aduşi pe criterii clientelare, cu un profesionalism îndoielnic. Oare de ce ne-am mirat la începutul crizei, atunci când personalul din direcţiile judeţene de sănătate publică ori a intrat în concediu ori şi-a dat demisia, deşi trebuia să intervină şi să salveze vieţi! La fel s-a întâmplat şi în alte instituţii publice, inclusiv în unele unităţi sanitare. Lucrurile acestea nu ar trebui să le uităm! Dacă nici această criză nu ne-a trezit la realitate şi nu ne-a dat toate motivele pentru a reforma administraţia publică şi instituţiile publice, atunci nu ştiu prin ce experienţe ar trebui să mai trecem ca să modernizăm statul român.
Personal, îmi este destul de greu să folosesc termenul ”reformă”, pentru că acesta a fost compromis de atâtea ori de PSD, prin încercările partidului-stat de a-şi subordona politic toate instituţiile statului. Au promis descentralizarea administraţiei publice şi au distrus cu totul acest demers, deşi o administraţie publică modernă nu poate funcţiona fără o descentralizare a competenţelor şi o descentralizare financiară, bazate pe principii specifice secolului XXI. Au vorbit despre reorganizarea administrativă a ţării sau despre regionalizare administrativă şi au făcut tot ce le-a stat în puteri ca să împiedice aceste demersuri. Dimpotrivă, PSD în loc să reformeze administraţia publică, au şubrezit-o şi mai tare.
Am înţeles din declaraţiile liderilor politici ai PSD şi ai partidelor satelit, că şi-au propus ca vara aceasta să menţină Parlamentul funcţional şi să lucreze în sesiuni extraordinare. Acesta ar fi un lucru pozitiv, în măsura în care cei din PSD nu-şi propun să mai adopte nu ştiu ce legi privind autonomii teritoriale, modificări la regimul incompatibilităţilor sau mai ştiu eu ce modificări la codurile penale. N-ar fi fost rău să auzim că în acele sesiuni extraordinare se vor dezbate proiecte pentru reformarea şi depolitizarea instituţiilor publice.
Din păcate, atâta vreme cât Parlamentul este dominat de PSD şi de facţiuni desprinse din acesta, o reformă reală a administraţiei din România nu o să aibă loc prea curând! De aceea este necesar ca, la următoarele alegeri, Parlamentul să fie curăţat de cei care au împiedicat reformarea statului român aproape 30 de ani. Este unul dintre motivele pentru care PSD şi acoliţii şi-au votat o lege prin care nici măcar alegerile nu mai sunt un lucru cert şi la termen, ci ceva care ţine de puterea discreţionară a socialiştilor, indiferent în ce culori politice sunt vopsiţi aceştia.”
|