|
primită de la vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ,
ştiinţă, tineret şi sport, doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Riscuri noi de amplificare a fenomenului de abandon şcolar
-Analize şi soluţii -
Potrivit studiilor europene, rata abandonului şcolar timpuriu în România, era, încă din 2018, printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Se consemna atunci o rată de 16,4%. În acest trist clasament al abandonului şcolar, ţara noastră era precedată doar de Spania (17,9%) şi de Malta (17,5%), situaţia cu atât mai gravă cu cât, la polul opus, alte ţări au arătat că se poate şi altfel: un nivel scăzut al abandonului şcolar timpuriu se înregistra în Croaţia (3,3%), Slovenia (4,2%), Lituania (4,6%) sau în Grecia (4,7%).
Acestea reprezintă date clare, certe, culese din teren. Motivele principale pentru acest fenomen erau semnificative: sărăcia, costurile mari de şcolarizare, costurile programelor Școală după şcoală, suportate în mare parte de către părinţi sau preţul transportului.
Ce se întâmplă acum, în România ?
În condiţiile în care numeroase familii nu îşi permiteau să-şi trimită copiii la şcoală din cauza nivelului economic scăzut, corelat cu probleme sociale, cu un anume grad de educaţie al părinţilor, la care se adaugă, inevitabil, cheltuieli pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, costuri de transport de aproximativ 200-250 lei/lună, este greu de imaginat că aceleaşi familii pot asigura acum costurile unui abonament lunar la internet sau sumele necesare achiziţiei unui terminal (calculator personal, laptop, tabletă), pentru ca procesul de învăţare să poată continua online.
Să precizăm că nu există legislaţia necesară, în acest sens, nu sunt forme de monitorizare şi o evidenţă clară a modalităţilor de derulare a procesului de învăţământ în sistem online. Astfel, în acest moment, nu putem şti numărul exact al elevilor din sistemul educaţional care au sau nu acces la această formă de educaţie. Dincolo de eforturile şcolilor, de implicarea responsabilă a profesorilor sau susţinerea materială şi afectivă din partea familiilor, vorbim totuşi şi de alte mii de copii care „s-au rupt” de şcoală încă de la începutul lunii martie, nu au fost implicaţi în activităţi didactice, de învăţare, educative, în general. Indirect, mulţi elevi au fost abandonaţi de MEC, iar efectul va fi unul dezastruos: este posibil ca, treptat, mulţi tineri să abandoneze, la rândul lor, şcoala, într-un număr îngrijorător, chiar dacă politicile educaţionale responsabile conturau proiecte de redresare în această zonă.
Cu o detaşare pe care îmi este greu să o înţeleg, MEC a comunicat public, la un moment dat, că aproximativ 40% dintre elevi nu participă la orele de curs online, ca şi cum succesul elevilor cu acces la calculatoare şi internet ar fi garantat. Din nefericire, trebuie să semnalez, în premieră, un alt fenomen îngrijorător, pe care nu îl putem controla: chiar dacă au acces la calculator şi la internet, unii elevi „uită” sau refuză să se mai conecteze la orele de curs programate online. Semnalele pe care le primesc din teren, de la colegii profesori sunt îngrijorătoare: din ce în ce mai puţini elevi prezenţi la orele programate online, mai puţini elevi activi, teme şi proiecte sumare, predate cu întârziere. Elevilor şi cadrelor didactice le lipseşte motivaţia, pentru că şi precizările ministerului de resort au fost confuze, s-au suprapus, s-au contrazis, iar alte decizii importante sunt încă aşteptate. Toate aceste aspecte ne fac să vorbim, de fapt, despre o nouă formă simbolică de abandon şcolar, prin indiferenţă, neimplicare, motivaţii fragile pentru învăţare. Școala înseamnă prezenţa activă, studiu, participare, lecţii atractive, metode diverse, cultivarea unei curiozităţi a spiritului, a unei dorinţe de cunoaştere. Ca pedagogi implicaţi, trebuie să oferim sprijin în identificarea unor aptitudini şi vocaţii ale elevilor, în măsura în care există, însă, şi un parteneriat de cursă lungă între elevi, profesori şi părinţi.
Distanţa, mediul virtual cu specificul său, dificultăţile conţinuturilor ştiinţifice, alţi factori psihologici pot creşte riscul de eşec şcolar. Deci lipsa nemotivată a elevilor de la orele de curs organizate online, corelată cu diversitatea motivelor pentru care elevii absentează, aspecte greu de cunoscut şi cuantificat, inexistenţa unor strategii educaţionale în acest sens, aduc noi vulnerabilităţi pe traseul educaţional.
Discrepanţa dintre elevii din mediul rural şi cei din mediul urban este dublată şi consolidată acum de discrepanţa dintre elevii ce posedă calculator şi conexiune la internet şi cei care nu dispun de niciun mijloc tehnic de conexiune online. Inegalităţile sociale, educative şi digitale s-au amplificat în ultima vreme, odată cu diminuarea sau pierderea veniturilor în contextul dificultăţilor economice, sociale, al şomajului, sau odată cu accesul restricţionat la serviciile medicale sau la alte modalităţi de susţinere socială şi financiară.
În lipsa unor măsuri legislative imediate, a unor strategii guvernamentale cu măsuri concrete, în aceste condiţii şi provocări multiple România va rămâne în continuare foarte departe de ţinta de 11,3% - rata de părăsire timpurie a şcolii, asumată pentru anul 2020 , conform Agendei Europa 2020. Țara noastră trebuie însă să conştientizeze rolul major al educaţiei şi dificultăţile sistemului de învăţământ, abordarea guvernului trebuie să devină mai pragmatică, predictibilă, raţională, dincolo de explicaţii şi discursuri politice. Alături de specialişti, manageri, experţi în educaţie, echipa ministerială trebuie să adopte politici publice eficiente pentru a soluţiona aceste grave probleme ale sistemului educaţional. În acest sens este esenţială dobândirea de competenţe de bază - de cunoaştere, de comunicare, de înţelegere ştiinţifică a lumii, este nevoie de competenţe sociale sau culturale absolut necesare în secolul nostru. Într- o societate a progresului tehnologic, şcoala actuală trebuie să-şi orienteze eforturile mai ales spre formarea temeinică a competenţelor digitale, o prioritate clară a prezentului.
Documentele europene arată că sistemul de învăţământ şi capacităţile administrative necesare pentru modernizare implică analiză, adaptare şi consolidare. Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii în România, elaborată de MEC, trebuie urgent actualizată şi revizuită, în concordanţă cu noile forme de educaţie pe care pandemia actuală ne-a obligat să le adoptăm, fără nicio pregătire prealabilă, evaluând riscuri, contexte şi conturând soluţii viabile.
Precizez că abandonul şcolar nu se reduce strict la faptul că un anumit număr de copii renunţă la studii, ci are consecinţe directe, în timp, asupra creşterii ratei şomajului şi asupra incluziunii sociale, fiind unul din motivele ce afectează creşterea economică, asigurarea unor resurse umane bine pregătite, nivelul costurilor publice şi sociale. Implicaţiile unei creşteri a abandonului şcolar, diminuarea interesului elevilor pentru învăţare şi cunoaştere, absenţa calculatorului ca suport pentru procesul de învăţare sau, în sens negativ, anonimatul şi pasivitatea posibile în spatele ecranului, rezultate modeste, în condiţiile în care potenţialul elevilor ar fi cu totul diferit şi ar permite o evoluţie favorabilă - sunt aspecte deosebit de grave, deschizând alte tipuri posibile de crize şi falii în educaţie, pe care România nu are voie să le ignore.
|
