|
primită de la doamna deputat Cristina-Elena Dinu (Grupul parlamentar PSD)
Vinovat de haosul din învăţământ, ministrul Educaţiei trebuie să demisioneze de urgenţă
Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, „Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată”, semnată de 93 de deputaţi PSD şi Pro România, atrage atenţia la modul cel mai serios asupra haosului în care se află sistemul de învăţământ.
Este evident că titulara portofoliului educaţiei nu are capacitatea managerială de a gestiona corespunzător sistemul, mai ales după declanşarea pandemiei cu COVID-19.
În ultimele trei luni, de la închiderea şcolilor, Monica Anisie s-a „remarcat” doar prin bulversarea tuturor celor implicaţi în educaţia naţională, atât personalul, cât şi elevii şi părinţii fiind obligaţi să trăiască în panică şi nesiguranţă din cauza lipsei de strategie şi viziune a conducerii MEC.
Moţiunea simplă se impunea în replică la nepăsarea şi incompetenţa ministrului de la preluarea mandatului, culminând cu perioada coronacrizei.
Monica Anisie s-a dovedit a nu fi în stare să gestioneze profesionist noua situaţie din învăţământ, fapt ce a generat revoltă, deopotrivă din partea dascălilor şi a părinţilor.
Pentru toate bâlbâielile, răzgândelile neargumentate şi declaraţiile sale contradictorii, ministrul Educaţiei trebuie să părăsească de urgenţă funcţia, chiar şi în cazul în care moţiunea simplă nu va avea succes.
|