Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
Pădurile seculare vor fi protejate de stat pentru a fi conservate

Statul român va introduce încă 40.000 hectare de noi păduri virgine şi cvasivirgine sub protecţie strictă, ceea ce înseamnă că acestea nu vor mai putea fi defrişate.

Ministrul Mediului a anunţat că a pregătit licitaţia pentru studiile includerii acestor păduri în regim de protecţie. Guvernul PNL îi invită pe toţi experţii silvici din ţară să participe la licitaţia pe care o va lansa în acest scop.
În momentul în care Guvernul PNL a venit la conducerea ţării, Catalogul Pădurilor Virgine cuprindea doar circa 28.000 de hectare, deşi România are mult mai multe suprafeţe de acest gen. În momentul de faţă, avem 30.000 de hectare de păduri virgine şi cvasivirgine în Catalogul Naţional.
În paralel, Ministerul Mediului a luat decizia scoaterii pădurilor seculare din România din circuitul economic şi includerea lor sub protecţie la nivel naţional. Astfel, codrii seculari pe care îi deţine ţara noastră vor fi protejaţi şi păstraţi în bune condiţii pentru generaţiile viitoare!
La nivel naţional există în prezent 8364 de păduri seculare, care vor fi introduse sub protecţie pentru a fi conservate. După ce Romsilva va introduce cele peste 8000 de păduri în categoria funcţională de păduri seculare, singurele intervenţii care vor mai fi permise sunt cele de conservare, cele mai multe fiind fag (5248), molid (1305) şi stejar (1041). Pădurile seculare se găsesc cu precădere în judeţele: Caraş-Severin (19.4%), Neamţ (17.1%), Argeş (8.6%), Bacău (8.4%), Gorj (7.7%), Vâlcea (5.9%) şi Hunedoara (4.9%).
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:06