|
primită de la vicepreşedintele Comisiei pentru învaţământ, ştiinţă, tineret şi sport, doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Educaţia sub conducerea ministrului Monica Anisie – cronica unui eşec previzibil.
„O educaţie bună este izvorul întregului bine în lume”
(Immanuel Kant)
Prof. dr. Camelia Gavrilă, vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă,tineret şi sport şi coordonatorul Departamentului pentru Educaţie, ca urmare a depunerii unei moţiuni împotriva ministrului Educaţiei, în Camera Deputaţilor, a susţinut o intervenţie în cadrul dezbaterilor pe această temă, din partea Grupului parlamentar al PSD, analizând perioada parcursă de guvernarea liberală, succesiunea de disfuncţii, confuzii, decizii controversate care au afectat profund sistemul de învăţământ.
În acest sens, s-a arătat că “timpul nu mai are răbdare”, că toleranţa şi aşteptarea măsurilor de susţinere şi eficientizare a educaţiei sunt zadarnice, subliniindu-se necesitatea unor strategii şi acţiuni responsabile, care să redreseze activitatea educaţională şi de cercetare din România.
„Ezitările nepermise, lipsa de predictibilitate, imperfecţiunile, deciziile controversate au marcat ultimele trei luni de confruntare cu pandemia de coronavirus în relaţie cu dificilul proces de predare-învăţare-evaluare, în sistem online, pe care M.E.C. l-a lăsat, în mod nepotrivit, în mare parte în responsabilitatea şcolilor. Efectele sunt grave: abordări diferite, activităţi didactice neunitare, decalaje între elevi şi şcoli din medii rezidenţiale diferite, întârzierea adoptării unor decizii şi proceduri aferente examenelor naţionale de bacalaureat şi evaluare naţională, la care se adaugă starea psihologică a elevilor şi a studenţilor afectaţi de situaţia creată, de criza pandemică, dar şi de criza de comunicare şi de soluţii din domeniul educaţiei. Demersurile incoerente ale ministrului Educaţiei, Monica Anisie, şi ale echipei sale au depăşit pragul nostru de răbdare, aşteptările românilor au fost înşelate, promisiunile şi proiectele propuse elevilor, studenţilor sau cadrelor didactice au rămas un simplu exerciţiu retoric, fără conţinut şi consecinţe în plan concret”.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuia să propună în regim de urgenţă o strategie pe termen scurt, cu măsuri şi soluţii adaptate momentului dificil pe care îl parcurge şcoala românească, dar şi o strategie pe termen mediu, pentru finalizarea anului şcolar, precizarea etapelor legate de examenele naţionale, de examenele de licenţă şi master, cu elaborare de proceduri pentru programarea şi derularea examenelor destinate cadrelor didactice: definitivarea în învăţământ, susţinerea gradelor didactice, concursul naţional de titularizare.
Actualul ministru al educaţiei s-a remarcat, chiar de la începutul semestrului al doilea al anului şcolar, prin inabilitate managerială şi pedagogică, într-un episod controversat pe care mass-media l-a numit bullying la cel mai înalt nivel, şi anume bullying ministerial: a intrat intempestiv în clase, în judeţul Ialomiţa, chiar în timpul orelor, alături de jurnalişti şi alţi politicieni, a creat tensiune, a agresat psihologic profesorii, a perturbat cursurile, în contextul unei inspecţii atipice, aducând acuze şi critici cadrelor didactice, pe un ton nepotrivit, chiar în faţa elevilor, aspect interzis prin lege.
„Această vizită inopinată în şcoli, transformată într-un act de agresiune psihologică, vizită anunţată de fapt cu mult zgomot în mass-media, nu a făcut decât să deterioreze şi mai mult imaginea profesorului român în societate, iar aspectele stipulate de Legea Educaţiei Naţionale, conform cărora cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfăşurării activităţii didactice de nicio autoritate şcolară sau publică, nu au avut nicio importanţă pentru un ministru ce ar trebui să ofere un exemplu de tact pedagogic, distincţie, dialog civilizat, cât şi un mod impecabil de respectare a legii”, a susţinut prof. dr. Camelia Gavrilă.
Deşi a declarat că acest mandat este „dedicat elevilor”, evenimentele dovedesc o altă realitate, contrară, prin eşecul dialogului cu tinerii, prin nemulţumirile, dezamăgirile repetate ale asociaţiilor de elevi în relaţie cu ministrul de resort:
- nu reuşeşte să comunice cu elevii, beneficiarii direcţi ai educaţiei, chiar dacă a afirmat public dezideratul de a fi aproape de aceştia;
- asociaţiile elevilor o acuză că i-a minţit, că dreptul lor la educaţie nu a fost respectat pe durata stării de urgenţă, ignorând decalajele sociale, economice dintre elevi şi lipsa accesului egal la învăţarea în sistem online;
- să amintim de imaginea gravă a grupului de elevi care a pichetat în luna noiembrie Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu scopul de a obţine din partea ministrului Educaţiei Naţionale sprijin pentru decontarea navetei, cât şi modificări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019, care creează dificultăţi elevilor din mediul rural pentru transport judeţean.
Elevii au cerut demisia ministrului Anisie, de două ori până în prezent, prima dată la finele lunii decembrie, pentru că Anisie „aruncă în haos şi plafonează din nou naveta în mediul rural”, iar a doua oară la finalul lunii martie, pentru că măsurile luate de autorităţi nu au rezolvat problema accesului la educaţie în condiţii de criză şi pentru „ignoranţa de care a dat dovadă Anisie, lăsând fără acces la educaţie zeci de mii de elevi”.
Dificultăţile de comunicare, declaraţiile neinspirate, de multe ori ambigui, tensiunea din relaţiile cu sindicatele, dar şi cu propria echipă sunt argumentele unui management haotic, al unor relaţii ostile şi al unei inabilităţi de a contura soluţii, măsuri, strategii pentru problematica dificilă şi complexă din învăţământ.
De la începutul crizei provocate de pandemie, ministrul Educaţiei a repetat obsesiv un singur lucru, şi anume faptul că “la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării se lucrează la scenarii”, fără ca rezultate concrete şi soluţii eficiente să ajungă vreodată la elevi şi la profesori. Asistăm la o sarabandă de contraziceri, de reveniri şi corecţii, ordine de ministru abrogate peste noapte prin alte ordine, aşa cum s-a întâmplat cu ordinul nr. 4220/12 mai 2020, întârzieri în asumarea unor decizii clare, generând astfel o stare de incertitudine în rândul elevilor, al părinţilor, al cadrelor didactice şi al managerilor din unităţile de învăţământ, incertitudine amplificată de starea de încordare şi nelinişte provocată de efectele pandemiei.
Deputatul Camelia Gavrilă a afirmat, în intervenţia din plenul Camerei Deputaţilor, faptul că „din nefericre, mai mult de 40% dintre elevii din România nu au avut şi nu au posibilitatea de a urma cursuri online încă de la începutul lunii martie, iar singura soluţie identificată de M.E.C. a constat în campanii nesemnificative prin care s-a solicitat ajutor în diferite medii private sau publice, donaţii, sponsorizări, metode care nu puteau rezolva o problema complexă, de sistem: nevoia de calculatoare şi tablete, de abonamente la Internet, de dotări adecvate în şcolile româneşti. De altfel, Monica Anisie este singurul ministru din istoria recentă care a afirmat public ideea că nu are nevoie de bani pentru educaţie, nefiind îngrijorată când bugetul Educaţiei a fost diminuat, pentru că, spunea ea, sumele alocate erau, oricum, prea mari”.
După mai bine de jumătate de an de la preluarea portofoliului educaţiei, niciunul din obiectivele anunţate cu o retorică avântată nu a fost atins:
programul „masa caldă” pentru elevi nu a fost generalizat şi nici nu se conturează o strategie în acest sens, în viitorul apropiat;
realizarea integrată a acestui program ar trebui să fie în corelaţie cu programul de tip „ after school”/ Școala după şcoală, pentru a produce efecte în plan educaţional, în privinţa frecvenţei elevilor, a progresului şcolar, a activităţilor cu rol remedial, dar şi acest proiect asumat rămâne tot o himeră şi o promisiune ipocrită;
masteratul didactic nu are şanse să se contureze prea curând;
reconfigurarea curriculară nu s-a realizat, schimbările necesare la nivel de plan de învăţământ, programe, manuale, conţinuturi şi abordări didactice au rămas probleme „cu rest” sau opţiuni pentru un viitor incert.
Constatăm astfel, cu mâhnire, că mandatul ministrului Monica Anisie nu a dat dovadă de viziune, de competenţă managerială, nici de transparenţă, de credibilitate sau de predictibilitate.
„Din pacate, sistemul educaţional din România rămâne sub zodia politicianismului prin declaraţii fără acoperire, ambiguităţi, promisiuni neonorate. În acelaşi sens, singurul lucru pe care l-a făcut ministrul fără ezitare a fost acela de a numi exclusiv membri cu funcţii în PNL în inspectoratele şcolare, pe posturi de inspectori generali sau inspectori generali adjuncţi, fără a ţine cont de criterii profesionale, de recomandări sau de confirmări publice. Mandatele inspectorilor generali au fost întrerupte în timpul anului şcolar, în miezul unei situaţii de criză pandemică în care era nevoie de continuitate şi experienţă. Nu a contat prestaţia remarcabilă a unor profesionişti, noii inspectori generali erau recomandaţi de activismul politic liberal, de modeste competenţe manageriale, unele persoane fiind dintre candidaţii care au picat în trecut concursul pe post. Ministrul liberal a înlocuit consecvent, fără umbră de analiză, numai în primele două luni şi jumătate de mandat, un număr de 19 inspectori şcolari generali”.
Forme fără fond, atitudine politicianistă, măsuri ineficiente, stare de derivă în sistem, activităţi de campanie politică învăluite de aparente intenţii bune, ignorarea legii şi fuga de responsabilitate – acestea sunt notele definitorii ale unui mandat ratat, aceasta este cronica celor şase luni de ezitări, contradicţii şi paradoxuri în sistemul de învăţământ, în întregul său, o succesiune de confuzii şi decizii absurde, o cronică a unui timp care şi-a epuizat resursele şi orice şansă de recuperare. Într-o societate normală şi morală, în care criteriul eficienţei şi al competenţei măsoară prestaţia unei demnităţi publice, ar urma firesc demisia şi finalul unor încercări nereuşite, pentru binele comun al şcolii româneşti, al societăţii noastre, în general. Altfel riscăm să rămânem în plin absurd existenţial şi managerial, aşteptând zadarnic o viziune, o schimbare şi un corolar de soluţii, deşi nu există indicii şi nici un orizont favorabil devenirii şi schimbării.
|
