Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, doamna deputat Cristina Iurişniţi (Grupul parlamentar al USR)
Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, reunită în şedinţă

Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din cadrul Camerei Deputaţilor s-a reunit în şedinţă online în data de 26 mai, de la ora 16:00.

Şedinţa a fost condusă de doamna preşedinte Cristina-Ionela Iurişniţi, care a declarat deschise lucrările Comisiei şi a supus la vot proiectul ordinii de zi, acesta fiind aprobat cu majoritate de voturi.
Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi au dezbătut nouă iniţiative legislative propuse spre avizare. Membrii Comisiei au examinat iniţiativele legislative şi punctele de vedere transmise, iar în urma discuţiilor online, Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a hotărât următoarele:
1.Aviz favorabil pentru Pl-x nr. 263/2020 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
2.Aviz favorabil pentru PL-x nr. 265/2020 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat;
3.Aviz favorabil pentru PL-x nr. 268/2020 Proiect de Lege pentru completarea art.26 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor;
4.Aviz nefavorabil pentru Pl-x nr. 272/2020 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011;
5.Aviz favorabil pentru PL-x nr. 278/2020 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.45/2020 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare;
6.Aviz favorabil pentru PL-x nr. 282/2020 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.49/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială;
7.Aviz favorabil pentru PL-x nr. 284/2020 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2;
8.Aviz favorabil pentru PL-x nr. 285/2020 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale;
9.Aviz nefavorabil pentru PL-x nr. 295/2020 Proiect de Lege pentru completarea art.164 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:06